Utilizarea rochiei de mireasa dupa nunta

Share

Odata terminata nunta, va raman o multime de amintiri si o serie de obiecte care, la prima vedere, nu mai pot fi utilizate.

Utilizarea rochiei de mireasa dupa nunta

Sa luam, de exemplu, rochia de mireasa. Ce se mai poate face cu rochia de mireasa, odata purtata?

In primul rand, daca nu doriti sa o mai pastrati, din diferite motive, ati putea sa o vindeti. O rochie de calitate este mereu apreciata si va puteti recupera astfel o parte a investitiei facute. Un material de calitate, cu ornamente deosebite si o croiala clasica, eleganta, va fi apreciat de eventualele cumparatoare.

Daca vreti sa o pastrati pentru fiica voastra, si aceasta este o optiune interesanta. Problema este ca nu stiti daca veti avea o fiica sau un fiu! Dar este foarte frumos ca fiica sa poarte peste ani rochia voastra. Ar putea fi un moment emotionant pentru amandoua.

Si chiar daca ati avea un fiu, ii puteti oferi norei voastre rochia, ca dovada unei primiri calduroase in familie, un prim pas catre o legatura puternica intre doua generatii, din familii diferite.

Unele mirese ar putea insa considera ca este mult prea departe momentul oferirii rochiei fiicei sau norei voastre, de aceea prefera sa modifice rochia, pentru a o purta in diferite alte ocazii.

Daca este o rochie de alta culoare decat albul clasic, atunci este si mai usor. O puteti purta chiar asa, fara nicio modificare, sau o puteti scurta. Cateva ornamente adaugate o transforma intr-o rochie de ocazie obisnuita, fara a da de banuit ca a fost, initial, rochie de mireasa.

Problema mai mare se ridica in cazul unei rochii de mireasa alba.

O puteti scurta si ii puteti adauga cateva accesorii colorate. Un volan dintr-un material colorat diferit este o solutie potrivita. Cateva aplicatii florale sau o broderie va pot transforma fosta rochie de mireasa intr-o alta, deosebita de ceea ce a fost initial.

Unele mirese prefera sa adauge margele colorate in zona manecilor si a decolteului, eventual sa adauge un brau colorat.

Daca corsajul este cel care v-a placut cel mai mult de la rochia voastra de mireasa, il puteti pastra doar pe el. Ii puteti adauga o fusta diferita, pe care sa o prindeti direct de el sau puteti sa purtati corsajul ca o piesa aparte, cu orice fusta considerati necesar, in functie de eveniment.

La fel de bine puteti valorifica fusta, daca ea a fost favorita voastra. Albul acesteia se poate asorta usor cu orice culoare doriti. Cateva ornamente detasabile sunt extraordinare. Flori in relief, un brau din margele colorate, un alt tip de volan sau o funda speciala infrumuseteaza si completeaza sic fusta provenita din rochia de mireasa.

Daca ati avut o rochie de mireasa scurta, este si mai simplu. O puteti lungi cu ajutorul unui volan de alta culoare sau o puteti purta cu un blazer…

Si voalul poate fi reintrebuintat. Din el se poate realiza o toca moderna cu ajutorul catorva pene sau ornamente florale. Tulul brodat se poate atasa unei palarii mai pretentioase, dandu-i o nota moderna si extravaganta.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news