Combateți rapid crampele musculare

https://yve.ro/wp-content/uploads/2012/11/Combateți-rapid-crampele-musculare.jpg

Crampele musculare sunt niște tulburări provocate de căldură. Chiar dacă au cel mai scăzut nivel de gravitate dintre toate afecțiunile generate mai mult sau mai puţin de temperatura excesivă, acestea nu trebuie neglijate, deoarece deseori sunt primul simptom al epuizării sau insolaţiei. Învăţând să le recunoaşteţi şi adoptând câteva măsuri simple de tratament, veţi reuşi cu siguranţă să le faceţi faţă.

1

Crampele apărute din cauza căldurii sunt contracţii musculare dureroase, care se ivesc de obicei la abdomen, braţe sau picioare. De cele mai multe ori, sunt afectaţi atleţii sau persoanele cu o formă fizică foarte bună, care se bucură de o masă musculară mare, însă nici celelalte persoane nu sunt scutite uneori de asemenea manifestări. Ca urmare a depunerii unui efort fizic intens în condiţiile unor temperaturi ridicate, muşchii generează multă căldură, corpul transpiră abundent, rezervele de sare din organism se epuizează rapid, iar nivelul de sânge scade. Astfel, apar crampele din muşchi. Alte simptome care însoţesc durerile sunt ameţelile și starea de slăbiciune generală, uneori chiar creşterea uşoară a temperaturii organismului.

Trucuri de efect

Întrerupeti imediat efortul. De obicei, persistența crampelor musculare face imposibilă continuarea activității fizice.

Găsiți un loc răcoros unde să vă odihniți. Dacă vă adăpostiți la umbră, pierderea mineralelor se va reduce ca urmare a diminuării transpirației.

Beți lichide. Apa va ajuta la răcirea corpului.Dacă alegeți apa minerală, veți reface în acest fel şi depozitele de elemente nutriționale pe care le-ați pierdut prin transpirație.. indică datele medlineplus.gov.

Masați uşor, dar ferm, mușchii contractați pentru a-i ajuta să se relaxeze. De asemenea, este foarte util să vă aşezati pe spate, ținând picioarele cu 20-25 cm mai sus decât corpul. O zi de odihnă este, de obicei, suficientă pentru o refacere completă. Nu frecați picioarele cu alcool şi nu luați antiinflamatoare de tip aspirină.

Citește și: Parazitii intestinali – simptome

Abonează-te pe:Yve.ro news

Postat de Nicula Clara

Clara Nicula este redactor la yve.ro de peste 11 ani și și-a consolidat reputația prin articole bine documentate și bazate pe surse de încredere. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul UAIC Iași și deține o certificare în nutriție obținută prin cursuri acreditate la European Fitness Academy. Cu o experiență vastă în jurnalism și o pasiune pentru nutriție, Clara a devenit o voce autorizată în domeniul sănătății și al dietelor. Articolele sale sunt create cu atenție, respectând standardele riguroase de calitate și acuratețe. Informațiile prezentate sunt susținute de studii științifice și resurse medicale recunoscute, asigurându-le cititorilor yve.ro conținut valoros și educativ. Clara își dedică timpul pentru a analiza tendințele în nutriție și regimurile alimentare, oferind sfaturi și strategii pentru menținerea unui stil de viață echilibrat. Pe lângă expertiza în domeniul sănătății, Clara este pasionată de arta culinară și creează rețete sănătoase și gustoase. Fiecare rețetă este concepută cu grijă, având în vedere aportul nutritiv și beneficiile fiecărui ingredient, oferind astfel cititorilor inspirație pentru a adopta un regim alimentar echilibrat și variat. Cu această abordare, Clara promovează nu doar o dietă sănătoasă, ci și bucuria de a găti și savura preparate delicioase. Clara Nicula contribuie activ la educarea și informarea cititorilor yve.ro, combinând experiența sa în jurnalism cu pasiunea pentru nutriție și gătit, pentru a sprijini un stil de viață sănătos și a câștiga încrederea comunității.

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *