Hipertensiunea arteriala – tratament

Share

Pacientul cu hipertensiune arteriala trebuie sa inteleaga mai multe probleme ale bolii sale:

Hipertensiune arteriala

1. Hipertensiunea arteriala este de obicei o boala incurabila, chiar daca uneori valorile sale sunt in limite normale cu tratament si regim alimentar.

2. Ingrijirea corespunzatoare a bolii presupune permanenta:

  • regimului alimentar;
  • stilului de viata corespunzator;
  • tratamentului medicamentos;
  • controlului tensiunii arteriale, dietei si greutatatii corporale.

3. Cu tratament, regim alimentar si un stil de viata corespunzator, hipertensiunea arteriala poate fi relativ usor suportata si controlata, iar evolutia ei poate sa nu aiba implicatii majore asupra sanatatii pacientului.

4. Hipertensiunea arteriala trebuie monitorizata intreaga viata.

5. Cea mai mare greseala este tratamentul intamplator atunci cand pacientul „simte” ca are tensiunea crescuta.

6. In ceea ce priveste tratamentul medicamentos, sunt frecvente situatiile in care tensiunea scade corespunzator cu:

  • regimul alimentar corespunzator;
  • regimul si scaderea in greutate;
  • regimul, scaderea in greutate si medicamentele „usoare” in doze mici.

Modificarea stilului de viata

Modificarea stilului de viata are in vedere urmatoarele:

  • oprirea fumatului, intrucat fumatul creste frecventa inimii si astfel creste tensiunea arteriala;
  • scaderea in greutate, fiindca grasimea apasa pe vasele de sange si constituie un depozit de colesterol care se depune in peretii vaselor de sange, crescand tensiunea arteriala;
  • efort fizic zilnic, care scade tensiunea scazand stresul, glicemia si colesterolul;
  • reducerea stresului, atunci cand este posibil.

Modificarea regimului alimentar

Se recomanda modificarea regimului alimentar: scaderea la minimum a consumului de alcool, intrucat acesta creste frecventa cardiaca si astfel tensiunea.

  • cresterea consumului de legume si fructe, care prin continutul de potasiu favorizeaza scaderea tensiunii arteriale;
  • reducerea consumului de sare;
  • reducerea consumului de cafea, cola, condimente, grasimi, dulciuri concentrate cu zahar rafinat.

 Tratament medicamentos pentru hipertensiunea arteriala

Tratamentul medicamentos se face la recomandarea medicului si sub supravegeherea sa, pe principiile urmatoare:

  • tratamentul se face continuu, permanent;
  • scopul tratamentului este scaderea valorilor tensiunii arteriale sub 13/8,5cmHg;
  • tratamentul este individualizat, adica este specific unui anumit bolnav;
  • de obicei, se asociaza doua sau trei medicamente din clase diferite in doze mai mici, decat sa se prescrie un singur medicament in doza mare, scazand astfel riscul efectelor secundare;
  • nu modificati singuri doza de medicamente, pe principiul „a crescut tensiunea, trebuie sa cresc doza de medicamente”. Mergeti la medic, fiindca simpla crestere a dozei poate fi urmata de efecte secundare importante, fara sa scada si tensiunea arteriala.
  • nu adaugati singuri un alt medicament, fara sfatul medicului, din pricina riscului efectelor antagonice intre medicamente;
  • intreruperea tratamentului este de obicei urmata de cresterea rapida a tensiunii arteriale cu riscul producerii unui accident vascular cerebral.

Medicamentele cele mai folosite in tratamentul hiperteniunii arteriale sunt impartite in mai multe clase:

  • Diureticele au efect de scadere a tensiunii arteriale prin actiune asupra rinichilor, crescand cantitatea de sare si apa eliminata prin urina.

Ele au ca efect secundar cresterea glicemiei, acidului uric si modificari ale potasiului din sange, care trebuie urmarite pe parcursul tratamentului. Din aceasta clasa fac parte:

  1. diuretice de ansa – furosemid, bumetanid, torasemid;
  2. diuretice tiazidice – clortiazida, hidroclortiazida, clortalidona, epitizid;
  3. diuretice antialdosteronice – spironolactona, triamteren, amilorid;
  4. diuretice similare cu cele tiazidice – metolazona, indapamida.
  • Inhibitorii de enzima de conversie au efect de scadere a tensiunii arteriale prin actiune asupra veselor de sange, iar ca efect secundar tusea seaca si uneori modificarea functiei renale. Din aceasta clasa fac parte captopril, enalapril, ramipril quinapril, fosypril, perindopril, benazepril, lisinopril.
  • Blocantii receptorilor de angiotensina II (sartani), cu efecte similare cu clasa anterioara de medicamente, dar fara tuse: losartan, telmisartan, irbesartan, valsartan, olmesartan, candesartan.
  • Beta-blocantele au efect de scadere a tensiunii arteriale prin actiune asupra inimii, iar ca efecte secundare scaderea accentuata a frecventie cardiace (bradicardie), crize de astm; din aceasta clasa fac parte:
  1. betablocante neselective – alprenolol, carteolol, levobunolol, mepindolol, metipranolol, nadolol, oxprenolol, penbutolol, pindolol, propranolol, sotalol, timolol;
  2. blocante 1-selective – acebutolol, atenolol, betaxolol, bisoprolol, esmolol, metoprolol, nebivolol, amosulalol, liandiolol, tilisolol;
  3. antagonisti 1- adrenergici – arotinolol, carvedilol, celiprolol, labetalol
  4. antagonisti selectivi 2 –butaxamine…
  • Blocantele canalelor de calciu au efect de scadere a tensiunii arteriale prin dilatarea vaselor de sange, iar ca efecte secundare sunt inrosirea pielii, durere de cap (cefalee), uneori edeme (umflarea picioarelor). Din aceasta clasa fac parte: Amlodipina, Aranidipina, Azelnidipina, Barnidipina, Benidipina, Cilnidipina, Clevidipina , Diltiazem, Efonidipina, Felodipina, Galopamil, Lacidipina, Lercardipina, Manidipina, Nicardipina, Nifedipina, Nilvadipina, Nimodipina, Nisoldipina, Nitrendipina, Pranidipina, Verapamil.

Share
Abonează-te pe:Yve.ro news