Mișcarea previne apariția bolilor care afectează memoria

Share

Este cunoscut faptul că mișcarea regulată și exercițiile fizice ne ajută să ne menținem într-o formă bună și să avem formele dorite, fără a ne preocupa de kilogramele în plus, însă se pare că acestea nu sunt singurele beneficii pe care acestea le aduc organismului nostru.

sport

Se pare că mișcarea și antrenamentele fizice regulate sunt de un real ajutor pentru îmbunătățirea stării psihice. Dacă suntem predispuși să suferim de diverse afecțiuni la nivel psihic din cauza eredității, cel mai indicat este să prevenim prin mișcare fizică apariția acestor tipuri de boli.

Foarte multe persoane ajung să se confrunte cu boli de memorie odată cu înaintarea în vârstă, și nu numai, sportul fiind unul dintre cele mai indicate pentru a lupta împotriva acestora și a putea preveni apariția lor.

Combinate cu un stil de viață sănătos, exercițiile fizice și mișcarea de diverse feluri previn apariția bolilor care ne afectează memoria.

Potrivit unor cercetări recente, s-a dovedit cât de importantă este mișcarea în acest proces de prevenire a apariției bolilor, în special a celor care afectează memoria, existând anumite clinici care apelează la sport și mișcare pentru a trata pacienții care se confruntă cu astfel de afecțiuni.

Care este avantajul?

Ei bine, nu trebuie să practicați un sport anume și nici nu este nevoie să dormiți în sala de fitness. Tot ceea ce trebuie să faceți este puțină mișcare pe parcursul unei zile, cum ar fi o plimbare în parc, puțină alergare sau chiar dansul. Toate aceste activități sunt benefice și se recomandă pentru a avea un stil de viață mai sănătos și a putea preveni apariția diferitelor boli, în special a celor care afectează memoria.

Este indicat să faceți cel puțin o jumătate de oră mișcare pe parcursul unei zile pentru a putea avea parte de beneficiile acesteia, cel puțin cinci zile pe săptămână.

Ce activități putem derula dacă nu mergem la sală?

Dacă aveți norocul de a locui la casă și nu la bloc, aveți un punct în plus. Grădinăritul face și el parte din categoria acelor activități care sprijină combaterea apariției bolilor mintale.

Chiar și așa, există variante de alegere și pentru cei mai puțin norocoși din acest punct de vedere. Plimbările și înotul sunt alte două variante dintre care puteți alege pentru a vă asigura că ați făcut puțină mișcare.

Sportul trebuie să fie văzut ca cel mai bun prieten al omului și nu trebuie să ne ferim să-l practicăm, indiferent pentru ce variantă optăm.

Chiar dacă suferiți deja de o astfel de boală care se manifestă la nivelul memoriei, nu este niciodată târziu să începeți să faceți mișcare, și este mai bine chiar și mai târziu decât deloc.

Dacă boala de care suferiți este deja într-o fază mai avansată, tot există soluții. Exercițiile de menținere a echilibrului, exerciții care nu necesită forța fizică sau mișcările ușoare executate cu ajutorul brațelor sau picioarelor sunt câteva dintre alegerile care vă stau la dispoziție…

Așadar, nu doar că ne ajută să ne menținem în formă sau să ajungem la greutatea dorită, mișcarea previne chiar și apariția bolilor care afectează memoria, dar și a altora care se manifestă la diferite nivele ale organismului.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente