Ceai de busuioc: previne apariția infecțiilor și insuficiența renală

Share

Ceai de busuioc pentru tensiune – cauzează dureri puternice de cap, lupta împotriva microbilor.

Cuprins:

Ceai de busuioc

Ceai de busuioc pentru ameliorarea simptomelor astmului și ale bronșitei și ameliorarea durerilor de stomac.

Ceaiul de busuioc reprezintă, de fapt, un supliment alimentar datorită principalului beneficiu, acela de a stimula digestia. Ceaiul de busuioc reprezintă un medicament-minune în adevăratul sens al cuvântului, grație faptului că acționează la nivelul întregului sistem, tratând diverse afecțiuni sau ameliorând anumite simptome.

Un ceai de busuioc se prepară din planta extrem de aromată numită busuioc, plantă cu funcții atât religioase și terapeutice, cât și ca un condiment culinar ce este folosit îndeosebi în bucătăria mediteraneană.

Este curios faptul că indienii folosesc ceaiul de busuioc pentru a combate stresul cotidian, fiind considerat și o plantă sacră datorită faptului că se dezvoltă în apropierea altarelor indiene.

Ceaiul de busuioc reprezintă modalitatea cea mai eficientă de exploatare a acestei plante, prin consumul zilnic putându-ne bucura de o serie de beneficii.

Ceai de busuioc – preparare

Pentru a prepara un ceai de busuioc putem folosi atât busuioc verde, cât și uscat, sub formă de praf ori de plantă mărunțită.

Pentru a prepara ceai de busuioc, vom pune o linguriță din plantă într-o cană peste care vom turna 200 ml apă clocotită. Se așteaptă circa cinci minute, după care plantele vor fi scoase din cană și se va aștepta răcirea ceaiului, fiind indicat consumul acestuia în stare călduță.

Ceaiul de busuioc trebuie consumat în cantități de câte trei căni pe zi, de preferat după mesele principale, precum și o cană înainte de culcare.

Ceai de busuioc – beneficii asupra organismului

Ceaiul de busuioc este indicat ca remediu naturist pentru ameliorarea anumitor simptome, precum și pentru capacitatea de a lupta împotriva anumitor microbi sau viruși. Vom încerca crearea unei liste cu cele mai importante beneficii pe care ceaiul de busuioc le aduce întregului organism:

  1. Ceaiul de busuioc este un bun combatant al bolii secolului, de care nu scapă niciunul dintre noi, și anume stresul. Ceaiul de busuioc are capacitatea de a lupta cu stresul, având rolul de a relaxa, pe lângă fizic, psihicul. Prin prevenția eliberării hormonului responsabil de producerea stresului, respectiv cortizonul, ceaiul de busuioc va aduce beneficii în ceea ce privește capacitățile intelectuale și fizice. Atenție însă: nu trebuie făcut abuz de ceai de busuioc, ci acesta trebuie consumat în cantități mici, pentru ca efectul să fie uriaș.
  2. Tensiunea cauzează dureri puternice de cap, dureri ce pot fi combătute prin consumul ceaiului de busuioc. Acesta va avea un rol esențial în ceea ce privește oxigenarea tuturor celulelor, precum și îmbunătățirea sistemului circulator. Se poate profita de aceste beneficii nu doar prin consumul efectiv al ceaiului, ci și prin aplicarea unor comprese fierbinți de ceai de busuioc.
  3. Ceaiul de busuioc acționează și la nivelul rinichilor, prin rolul protector pe care și-l asumă. Astfel, prin consumul regulat de ceai de busuioc, funcțiile renale sunt sprijinite, motiv pentru care se realizează eliberarea toxinelor rele din organism, precum și eliminarea rapidă a lichidelor. Prin consumul regulat de ceai de busuioc se previne apariția anumitor infecții, dar și insuficiența renală. De asemenea, ceaiul de busuioc are efect de prevenție în ceea ce privește apariția pietrelor la rinichi, prin mărirea cantității de urină produse, eliberând totodată și bacteriile dezvoltate de-a lungul tractului urinar.
  4. Tot cu rolul de prevenție a infecțiilor, ceaiul de busuioc acționează și asupra cavității bucale, având rolul de a lupta împotriva microbilor care se dezvoltă în cavitatea orală. Totodată, ceaiul de busuioc luptă și împotriva respirației urât mirositoare, lucru ideal pentru fiecare dintre noi.
  5. Ceaiul de busuioc este un eficient combatant al retenției de apă, motiv pentru care poate fi folosit și dacă se dorește scăparea de kilogramele în plus. Pe lângă eliminarea reziduurilor de apă, ceaiul de busuioc acționează și ca un puternic antioxidant, fiind unul dintre motivele pentru care este inclus în cele mai multe diete.
  6. Efectele benefice ale consumului de ceai de busuioc se remarcă și la nivelul sistemului digestiv, mai ales prin ameliorarea durerilor de stomac și lupta împotriva balonării. Totodată, ceaiul de busuioc are un rol de combatant în ceea ce privește indigestia, reglând aciditatea și pH-ul stomacal.
  7. În cazul unor probleme ale aparatului respirator, ceaiul de busuioc ne sare din nou în ajutor, mai ales datorită funcțiilor sale antibacteriene, antiinflamatoare și detoxifiante. Prin prezența acestor proprietăți, ceaiul de busuioc contribuie la eliminarea toxinelor de pe aparatul respirator, prevenind îmbolnăvirea și acționând ca și combatant dacă boala s-a instalat deja. Tot în privința sistemului respirator, ceaiul de busuioc este un bun aliat în ceea ce privește ameliorarea simptomelor astmului și ale bronșitei.
  8. Ceaiul de busuioc are și efecte care se observă vizibil, în sensul în care previne îmbătrânirea prematură a tenului, asta datorită faptului că are un conținut sporit de substanțele: flavonoide, respectiv taninuri.

Ceai de busuioc – sursă nesecată de vitamine și minerale

Ceaiul de busuioc se poate consuma pe toată perioada anului, indiferent de anotimpul în care ne aflăm, reprezentând o sursă sigură și nesecată de vitamine și minerale. Astfel că, prin consumul ceaiului de busuioc vom lua toți antioxidanții de care are nevoie corpul nostru. Cu toate acestea, cel mai important este faptul că ceaiul de busuioc este bogat în magneziu, are un conținut destul de ridicat de calciu și de fier, precum și de vitamina C.

Ceai de busuioc – contraindicații

Deși ceaiul de busuioc se remarcă prin multitudinea de beneficii pe care le aduce întregului organism, acesta poate dezvolta și anumite reacții adverse, motiv pentru care anumitor persoane nu le este indicată administrarea acestuia.

Printre persoanele care nu au voie să consume ceai de busuioc amintim:

  • Femeile aflate pe perioada sarcinii, precum și femeile care alăptează.
  • Bebelușilor și copiilor mici le este interzisă total administrarea acestui ceai.
  • Dacă sunteți o persoană care nu-și administrează alte tratamente sau care nu suferă de afecțiuni grave, se recomandă totuși consultarea unui medic specialist, astfel încât să nu se ajungă la o supradoză, putând produce anumite reacții adverse…

Așadar, un ceai de busuioc este un aliat de nădejde în lupta împotriva anumitor afecțiuni, fie ele de sezon, precum răceala și gripa, fie alte afecțiuni ale organismului. Cu toate acestea, vă recomandăm să consultați un medic specialist înainte să începeți administrarea ceaiului de busuioc sub forma unui tratament naturist.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente