Semnele care arată lipsa vitaminei B12! Cum ştii că îţi lipseşte vitamina B12?

Share

Vitamina B12 este unul dintre cei opt nutrienţi esenţiali ai complexului de vitamine hidrosolubile B. Aceşti opt nutrienţi lucrează cu celulele roşii din sânge, dar şi cu acidul folic.

Ce simptome ale deficitului de vitamina B12 sunt cunoscute?

Din categoria simptomelor, putem enumera următoarele: Alzheimer, depresia şi anxietatea, scleroza multiplă, tulburări din spectrul autismului, dar şi tulburări de dezvoltare şi învățare ce se manifestă la copii, boli autoimune, problemele legate de imunitate, infertilitate, chiar şi cancer.

Pe lângă aceste simptome, trebuie să mai spunem că vitamina B12 este cea care produce teaca de mielină ce se află în jurul nervilor şi, nu în ultimul rând, ajută la conducerea impulsurilor nervoase.

De unde putem lua vitamina B12?

Vitamina B12 nu poate fi obţinută din plante, iar aceasta trebuie luată din carne, lactate, ouă, alături de alte alimente ce provin de la animale.

Aşadar, persoanele care au decis să devină vegane sau vegetariene vor trebui să se confrunte cu lipsa vitaminei B12.

Ce persoane au cel mai mare deficit?

Conform unui studiu realizat de University Framingham Offspring, la 40% din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 26 şi 83 de ani s-a constatat lipsa vitaminei B12 din compoziţia plasmei. Astfel, mai multe probleme de sănătate şi-au făcut apariţia, precum: problemele neurologice, deficitul total ce se resimte la 9% dintre persoane, dar şi deficitul uşor ce se resimte la 16% dintre oameni.

Concluziile la care cercetătorii au ajuns au fost că lipsa vitaminei B12 se resimte, în special, la 40% dintre persoanele ce au vârsta mai mare de 60 de ani, dar şi că numărul tinerilor afectaţi de lipsa vitaminei este la fel de mare ca numărul celor ce au o vârstă mai mare, tot afectați fiind.

Mai multe informaţii despre vitamina B12, dar şi despre lipsa ei

Foarte multe persoane dintre cele care se confruntă cu lipsa vitaminei B12 au de-a face cu nivelurile „normale” de B12.

Conform spuselor specialiștilor, persoanele ce au nivelul de B12 cuprins între 200 pg/ml şi 350 pg/ml sunt considerate ca având deficit, chiar dacă aceste valori, în Statele Unite ale Americii, sunt considerate a fi normale.

Specialiştii afirmă faptul că nivelul normal de vitamina B12 ar trebui să fie de 450 pg/ml. De asemenea, trebuie luaţi în considerare şi anumiţi markeri ai lipsei, precum: homocisteina, nivelurile crescute ale acidului urinar, dar şi holotranscobalamin.

Care sunt simptomele şi etapele deficitului de vitamina B12?

Deficitul poate fi recunscut din următoarele patru etape:

  1. Scade nivelul sangvin al vitaminei.
  2. Se poate observa scăderea concentrației celulare a vitaminei B12.
  3. Nivelul de homocisteină creşte.
  4. Rata de sinteză a ADN-ului scade.

Pe lângă simptomele prezentate mai sus, putem enumera şi următoarele: oboseală, amorțeală, slăbiciune, furnicăturile membrelor, halucinații, paranoia, dificultăţi în deplasare şi în menţinerea echilibrului, tumefierea limbii, icter, dificultăţi cognitive, anemie.

Ce alimente au cantitate mare de vitamina B12?

Cerealele, laptele de vacă, ouăle, iaurtul grecesc, ciupercile shiitake…

Mare atenţie! Cerealele pe care le consumaţi nu trebuie să conţină zahăr, iar alimentele trebuie să fie consumate în cantitățile recomandate de nutriţionişti.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente