Mersul Nordic ameliorează capacităţile cardiovasculare și respiraţia

Share

Mersul Nordic ameliorează capacităţile cardiovasculare și respirația. Tot ce vă trebuie sunt o pereche de adidaşi comozi si două beţe drepte si ușoare.

Fie că este sau nu zăpadă, porniţi la plimbare cu două beţe de schi. Mersul Nordic are avantajul că îmbină armonios plimbarea cu binefacerile unui exerciţiu fizic complet. Beţele folosite la Mersul Nordic fac să lucreze și mușchii braţelor, pectoralii și muşchii dorsali.

Mersul Nordic

Mersul Nordic are o popularitate crescândă, deşi a fost inventat de curând. El se practică deopotrivă pe stradă, în locurile de agrement, pe plajă, pe dealuri şi prin păduri. Prezența naturii, mişcarea complexă, care antrenează întregul corp, plasează mersul cu beţe în topul exerciţiilor de formă maximă, pentru oameni de toate vârstele. Mai ales persoanele inactive, care nu s-au mai mişcat de foarte mult timp, ar trebui s-o pornească la drum.

În comparaţie cu majoritatea sporturilor, pentru care trebuie săli, aparate şi o perioadă de adaptare grea la vârste ceva mai înaintate, Mersul Nordic este cât se poate de simplu. El nu pune restricții de vârstă, de kilograme, nu le e interzis celor ce suferă de spate sau de genunchi. Iar datorită beţelor, nu există riscul de a aluneca pe zăpadă, ploaie sau noroi.

Cum procedați?

Pentru început, până izbutiţi să sincronizaţi perfect paşii cu mişcarea braţelor, nu vă impuneţi un ritm prea energic, ci mergeți „de plăcere”, încercând sa vă sprijiniţi cât mai tare în beţe. Procedeul e cât se poate de simplu: se păşeşte normal, poziţionând picioarele alternativ, încercând să faceți paşii cât mai mari. Spatele să fie drept. Braţele se mişcă şi ele alternativ, în acelaşi timp cu picioarele, şi anume: când păşiţi cu dreptul, duceţi în faţă brațul stâng şi invers. Vârful băţului trebuie înfipt în pământ cam în dreptul călcâiului. Deci: piciorul stâng, braţul drept, piciorul drept, braţul stâng. Important: sprijiniți-vă puternic pe beţe, încercând să vă împingeţi corpul în faţă.

Mai multă rezistenţă şi forţă

Cine practică regulat Mersul Nordic, are o mulţime de avantaje:
• Întărirea sistemului cardiovascular: antrenamentul sporeşte capacitatea de pompare a muşchiului inimii, accelerând astfel circulatia sângelui şi alimentarea organismului cu oxigen.

• Întărirea sistemului imunitar: mersul regulat prin aer curat întăreşte sistemul nostru de apărare. Se ştie că celulele însărcinate cu protecţia corpului circulă prin limfă, ajungând, odată cu ea, la diferite organe. Fenomenul acesta e practic imposibil, în absenţa mişcării fizice.

• Întărirea musculaturii: Mersul Nordic întăreşte în proporţie de 80% toţi muşchii angrenaţi în mişcare, mai mult decât orice fel de sport. Iar în mod special, partea superioară a trunchiului, braţele, spatele, pieptul, care rămân în repaus la mersul normal, fără beţe.

• Arderea grăsimilor: Mersul Nordic arde cu 50% mai multe calorii decât mersul obişnuit, efectuat în acelaşi ritm.

• O stare de bine: în afară de lichidarea grăsimilor, Mersul Nordic le mai aduce un avantaj persoanelor care îl practică: o excelentă senzaţie de bine, datorată împrejurării că, după 30 de minute, corpul eliberează hormonii fericirii – endorfinele şi serotonina -inducând buna dispoziție şi relaxare.

Câteva sfaturi înainte să vă apucați să practicați Mersul Nordic

• Cumpăraţi-vă o pereche bună de adidaşi sau altă încălțăminte comodă, pentru a vă feri tălpile şi călcâiele de vătămări.
• Cumpăraţi-vă o pereche de bete uşoare de schi, fără rondele sau cărora le scoateți rondelele ulterior. Lungimea ideală: cam 70% din lungimea dvs.
• Nu forţaţi mersul chiar de la început. Pulsul trebuie să se încadreze între 110 şi 140 de bătăi pe minut.
• Îmbrăcaţi un trening lejer şi comod…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente