Câte calorii are o bere în funcție de sortiment și de gramaj? Află câte calorii are o bere blondă, neagră sau fără alcool.
Berea este însă o băutură alcoolică ce poate avea și numeroase efecte benefice asupra organismului, dacă este consumată cu moderație. Când vrem să aflăm câte calorii are o bere, trebuie să luăm în calcul mai multe aspecte relevante, printre care calitatea, proveniența, lista de ingrediente, condițiile de păstrare, tipul și cantitatea de bere.
Câte calorii are o bere în funcție de sortiment
Atunci când vrem să aflăm câte calorii are o bere este absolut necesar să ținem cont de sortimentul acesteia:
- Câte calorii are o bere blondă – este cel mai popular tip de bere care se comercializează peste tot în lume, în diferite ambalaje și cantități. Când vrem să știm câte calorii are o bere blondă, este ideal să citim lista cu ingrediente, iar cu cât acestea vor fi mai naturale, cu atât berea are un aport caloric mai redus. În o sută de mililitri de bere blondă sunt în jur de 40 de calorii.
- Câte calorii are o bere neagră – este un sortiment de bere mai tare, mai puternic alcoolizată. Aportul caloric al unei astfel de beri poate ajunge până la 52 de calorii per suta de mililitri.
- Câte calorii are o bere fără alcool – este o bere îmbogățită cu conservanți și arome care să simuleze gustul original, motiv pentru care trebuie să știm câte calorii are o bere. În mod obișnuit, aceasta nu depășește 60 kilocalorii.
Citește și: Cate calorii are un ou – calorii OU
Câte calorii are o bere în funcție de metoda de comercializare
Deși poate fi preparată și acasă, de cele mai multe ori preferăm să consumăm bere din comerț. Când vrem să aflăm câte calorii are o bere, este important să luăm în calcul și metoda de comercializare, căci și aceasta poate fi definitorie pentru aportul caloric:
- Bere la doză – ambalajul metalic poate influența atât gustul, cât și aportul caloric al berii. Pentru a ne da seama câte calorii are o bere la doză, este necesar să cunoaștem data fabricației, cea a expirării, precum și conservanții folosiți. O astfel de bere poate avea maximum 45 de calorii la fiecare sută de mililitri.
- Bere la pet – ambalajele din plastic sunt foarte populare, mai ales că acestea se găsesc în mai multe cantități, de la 0,25 la trei litri conform mayoclinic.org. În general, o bere la pet are un aport caloric de circa 50 de calorii per sută de mililitri.
- Bere la halbă – este metoda de comercializare cea mai sănătoasă și cea mai scumpă, căci berea este foarte proaspătă. Pentru a ne da seama câte calorii are o bere la halbă, trebuie să analizăm cu atenție aspectul acesteia.Cu cât berea este mai limpede și mai deschisă la culoare, cu atât aceasta are mai puține calorii…
- Bere de casă – dacă se respectă rețeta originală, berea de casă poate fi o adevărată delicatesă și se poate păstra pentru intervale generoase de timp.Dacă vrem să știm câte calorii are o bere de casă, este important ca ingredientele folosite să fie exclusiv naturale.