Home Diete de slabitNUTRITIE Dieta rusească: dieta prin care slăbești 30 kg în două luni

Dieta rusească: dieta prin care slăbești 30 kg în două luni

autor Elena Yvette
257 vizualizari
Dieta rusească
loading...

Dieta rusească este un tip de regim de slăbire destinat acelor persoane care se confruntă cu fluctuații seriose de greutate și nu numai, căci este o dietă destul de variată și simplu de respectat.

Este foarte important ca dieta rusească să fie ținută pentru o perioadă mai lungă, astfel încât efectele sale să nu fie bruște, ci treptate.

Dieta rusească este cunoscută pentru numărul mare de kilograme eliminate în decursul a doar două luni, dar și pentru principiile sale sănătoase. Aceasta dietă mizează pe slăbirea treptată și pe menținerea rezultatelor pentru o perioadă lungă.

Nutriţioniştii recomandă dieta rusească, un regim care durează două luni și care garantează pierderea până la 30 de kilograme (în condițiile respectării stricte).

Dieta rusească

Principiile de bază ale dietei rusești

Pentru ca dieta rusească să dea rezultatele mult așteptate este absolut necesar ca aceasta să fie ținută în strictă conformitate cu principiile sale de bază. Deși nu sunt multe, aceste principii trebuie avute în vedere și respectate cu strictețe, în caz contrar dieta rusească ar putea lua o întorsătură neplăcută.

  • Timp suficient – dieta rusească dă rezultate rapide, dar este nevoie de disponibilitate în ceea ce privește timpul. Pentru a vedea o schimbare radicală este nevoie de circa două luni de regim, fără abateri. Este adevărat că rezultatele pot fi observate încă din primele zile, căci grăsimile vor începe să se topească.
  • Mese copioase – din punctul de vedere al cantității, dieta rusească este un regim destul de permisiv, căci mizează pe senzația de sațietate și nu pe înfometare. Astfel, mesele bogate, dar sănătoase, sunt foarte potrivite. De asemenea, mesele trebuie să fie bogate în alimente proaspete, dar nu și bogate caloric, trebuie luate la ore fixe și nu se recomandă să se omită vreuna dintre mesele principale sau dintre gustări.
  • Hidratarea – consumul de lichide este foarte important în dieta rusească, la fel ca în multe alte diete pentru slăbit. Odată hidratat corespunzător, organismul este apt să lupte împotriva reziduurilor de grăsime.
  • Slăbire treptată – deși dieta promite eliminarea unui număr mare de kilograme, acestea trebuie eliminate treptat, puțin câte puțin. Slăbirea treptată este, în mod garantat, o slăbire sănătoasă, acesta fiind un principiu foarte important pentru dieta rusească.

Modalități de gătire – în aces sens, dieta rusească devine ceva mai restrictivă pentru că limitează modalitățile de gătire a alimentelor. Astfel, alimentele crude și cele fierte constituie baza dietei, pe când cele coapte sau pe grătar trebuie consumate cu moderație. Prăjelile sau gătirea termică în grăsimi de orice fel trebuie excluse.

Alimente interzise în dieta rusească

Fiind o dietă pentru slăbit destul de variată și ușor de adaptat, dieta rusească este foarte important să se cunoască alimentele care nu sunt permise în dieta rusească. Cu excepția acestora, restul alimentelor pot fi consumate în voie, precaut și în conformitate cu principiile enumerate mai sus:

  • Carbohidrații – conform dietei rusești, alimentele bogate în carbohidrați trebuie rărite și chiar eliminate din alimentația zilnică. Aceștia trebuie înlocuiți cu vitamine și minerale, dar și cu acizii grași Omega-3 și Omega-6. Dacă este imposibil să renunțați definitiv la carbohidrați, alegeți să îi consumați pe cei buni de maximum două ori pe lună, în cantități reduse.
  • Zahărul – trebuie eliminat din alimentație pe perioada cand tineti dieta rusească, căci acesta favorizează depunerile de grăsime, având un impact semnificativ asupra indicelui glicemic. Se recomandă înlocuirea zahărului cu mierea sau cu alți îndulcitori naturali.
  • Sarea – un alt aliment foarte prezent în mesele de fiecare zi este sarea, aliment la care se va renunța în dieta rusească. Această dietă mizează pe eliminarea sării și înlocuirea acesteia cu nutrienții esențiali din fructe și legume.
  • Alcoolul – consumul de alcool este complet interzis în dieta rusească, fără abateri sau excepții. De asemenea, de evitat sunt și dulciurile care conțin alcool sau sosurile, fripturile și altele asemenea. Alcoolul afectează cu mult din eficacitatea dietei, astfel că acesta trebuie înlocuit cu băuturi naturale din plante și fructe. Apa cu lămâie va imita perfect aciditatea unei băuturi alcoolice, doar că va fi cu mult mai sănătoasă pentru organism.
  • Grăsimile de origine animală – fie că este vorba despre o carne bogată în grăsimi sau despre lactate, grăsimile de origine animală sunt excluse din dieta rusească. Este de preferat ca acestea să fie înlocuite cu preparate vegetale sau să se caute o variantă degresată, precum iaurt degresat sau carne slabă.
  • Făina – atât făina, cât și preparatele din aceasta sunt interzise în dieta rusească, fapt ce se datorează rapidității cu care acestea se asimilează în organism sub formă de depozite de grăsime.

Iată meniul pe care îl presupune dieta rusească:

Luni

Mic dejun: 100 g pește (fiert), 150 g salată de varză, mazăre verde, morcovi fierţi, o ceașcă de cafea neagră (fără zahăr);
Gustare: 150 g carne fiartă, 100 g brânză de vaci, două mere;
Prânz: supă de legume, 150 g salată de varză şi morcovi, o ceaşcă de compot de mere;
Cină: 100 g peşte (fiert), doi cartofi fierţi, o ceaşcă de ceai (fără zahăr).

Marţi

Mic dejun: 200 g salată de varză tocată, mazăre verde şi ceapă, asezonată cu ulei vegetal, o ceaşcă de cafea neagră;
Gustare: o cană de iaurt;
Prânz: 100 g peşte fiert, un pahar de suc de mere;
Cină: 100 g peşte fiert, doi cartofi fierţi, o portocală.

Miercuri

Mic dejun: un ou (fiert moale), o felie de pâine prăjită, o ceaşcă de cafea neagră;
Gustare: 100 g terci de cereale cu fructe;
Prânz: 150 g carne de pui slabă (fiartă), două mere, o portocală;
Cină: salată cu ulei vegetal, o cană de suc de mere.

Joi

Mic dejun: o ceaşcă de iaurt, un biscuit;
Gustare: salată de legume (crude) cu ulei vegetal;
Prânz: 100 g carne fiartă, 150 g de salată de varză acră cu ceapă verde;
Cină: un bol de supă de legume, 100 g morcovi proaspăt rași, cu puțină maioneză.

Vineri

Mic dejun: trei linguri brânză de vaci, o ceaşcă de cafea neagră (fără zahăr);
Gustare: două mere, două portocale, un pahar suc de portocale;
Prânz: una-două felii de şuncă de curcan sau de pui, 150 g varză proaspătă cu suc de lămâie, un pahar suc de portocale;
Cină: 150 g peşte slab (fript), 100 g coacăze negre, un pahar de apă minerală.

Sâmbătă

Mic dejun: 100 g de carne fiartă, 100 g de varză acră;
Gustare: 100  brânză de vaci (fără grăsimi);
Prânz: un bol de legume sau supă de ciuperci, o bucată mică de pâine neagră;
Cina: o bucată de carne de porc la grătar, 100 g de sfeclă fiartă, o ceaşcă de ceai (fără zahăr).

Duminică

Mic dejun: 100 g de fulgi de ovăz cu o lingură de miere;
Gustare: 150 g de salată de fructe;
Prânz: 100 g peşte fiert, 150 g salată de legume crude, cu ulei vegetal;
Cina: 100 g carne de pui fiartă, doi cartofi fierţi, un măr, o cană suc de mere.

Dieta trebuie urmată timp de două luni. Nutriționiștii recomandă, de asemenea, consumul a cel puțin 1,5 litri de apă/zi și sport (exerciții fizice, mișcare) timp de minimum 30 de minute zilnic.

Urmată cu strictețe, dieta rusească face minuni, garantează aceștia.

Trucuri pentru o dietă rusească și mai eficientă

Pe lângă principiile sale de bază, dieta rusească poate fi îmbunătățită cu ajutorul câtorva trucuri care și-au dovedit utilitatea în cazul mai multor persoane. Aceste trucuri vin în ajutorul dietei, pentru a-i spori intensitatea și eficacitatea, dar și în ajutorul persoanelor care țin regimul:

  • Alimente fierte – prin fierbere, alimentele își pierd din nutrienți, dar și din grăsimi, astfel încât acestea vor servi întru totul procedeelor din corp, fără a se depune sub formă de surplus. De asemenea, alimentele fierte sunt potrivite pentru orice masă a zilei, chiar dacă pot avea un gust ușor fad. Acestea pot fi asezonate cu zeamă de lămâie sau cu oțet balsamic.
  • Mișcarea – dieta rusească nu prevede o rutină de antrenamente fizice, dar este indicat ca aceasta să fie introdusă cel puțin pe perioada de regim. Exercițiile fizice ajută la arderea caloriilor, la tonifierea mușchilor și la dobândirea unui tonus extraordinar.
  • Somnul – orele de odihnă joacă un rol strategic în dieta rusească, mai ales că acestea îi permit organismului să se refacă și să se obișnuiască mai rapid cu schimbările. Un organism odihnit va funcționa mult mai bine în ceea ce privește eliminarea kilogramelor în exces decât unul epuizat.
  • Cântărireadieta rusească funcționează pe principiul slăbirii treptate și sănătoase. În acest sens, cântărirea este o metodă de monitorizare foarte importantă. Greutatea trebuie controlată pe tot parcursul dietei, astfel încât organismul să nu aibă de suferit de pe urma slăbirii drastice. Chiar dacă perioada de dietă se încheie, cântărirea trebuie să se facă pentru a monitoriza rezultatele și durata acestora…
  • Cafea neagră – o cafea neagră, de foarte bună calitate, neîndulcită, intensifică efectele dietei rusești. Băută cu regularitate, de maximum două ori pe zi, în momentele-cheie, cafeaua accelerează metabolismul.

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies