Diete 2019: cele mai bune diete care dau rezultate

97

Dietele anului 2019 mizează pe o slăbire eficientă, sănătoasă, cu rezultate vizibile într-un timp scurt. Așa s-ar putea rezuma obiectivul principal al regimurilor de slăbire care vor fi foarte populare în anul următor.

Diete-2019

Modalitățile prin care acest gen de rezultate pot fi obținute sunt multiple, fiecare dietă având principiile sale. Astfel, în anul 2019 dietele vor căpăta o importanță deosebită, fiind luat în calcul tot mai mult rolul lor în adoptarea unui stil de viață sănătos.

Elemente importante pentru alegerea dietei potrivite

Dietele anului 2019 au o complexitate mai evidentă pentru că se depășește limita clasică a regimului alimentar și se iau în calcul aspecte ale vieții cotidiene ca: rutina de antrenamente fizice, orele de odihnă, programul zilnic, nivelul de stres, starea de sănătate și altele asemenea. Astfel, dacă vă doriți să țineți o dietă corectă în anul 2019, va trebui să aveți în vedere următoarele aspecte:

  • Dieta sănătoasă – înainte de a ține o dietă trebuie să vă asigurați că aceasta este cât se poate de sănătoasă, că nu dăunează organismului. O dietă sănătoasă trebuie să includă o alimentație foarte variată, nu trebuie să aibă interdicții alimentare radicale, trebuie să pună accentul pe starea de sănătate și pe receptivitatea organismului. Nu începeți o dietă înainte de a vă face un program riguros, atât alimentar, cât și de rutină cotidiană, un program care să corespundă principiilor esențiale ale dietei. De asemenea, o dietă sănătoasă, cel puțin în 2019, trebuie să primească avizul medicului personal, astfel încât aceasta să nu fie nocivă pentru organism.
  • Exercițiile fizice – dietele anului 2019 sunt incomplete dacă nu includ o cât de mică mențiune cu privire la exercițiile fizice. O dietă perfectă nu poate da rezultatele promise fără a stimula întreg corpul, ca ansamblu. Atât timp cât dieta acționează numai la nivelul aparatului digestiv, surplusul de grăsimi va continua să existe la nivelul țesutului muscular, iar depozitele de acest gen se vor forma în același ritm. Este foarte important ca dieta să reglementeze procesele din corp, astfel încât să fie combătute toate elementele dăunătoare, pentru acest lucru fiind absolut necesară o rutină de antrenamente fizice.
  • Starea de sănătate – dietele anului 2019 se deosebesc în mod fundamental de regimurile cu rol curativ, deși pot avea efecte absolute și în acest sens. Dietele perfecte ajută la funcționarea optimă a organismului, a organelor interne și a tuturor sistemelor din corp, per ansamblu. Acest lucru nu înseamnă că dietele se pot ține ca părți integratoare ale unui tratament medicinal sau naturist. Înainte de a ține o dietă trebuie să vă asigurați că aceasta nu are efecte negative asupra stării de sănătate și nu diminuează din efectele tratamentelor medicamentoase pe care le urmați.
  • Disponibilitatea – în momentul în care adoptați o dietă trebuie să aveți disponibilitatea de a vă însuși toate principiile acesteia, fără abateri. De asemenea, încercați să nu adaptați dieta în funcție de preferințele culinare, căci ați putea destabiliza efectele acesteia. Încercați să respectați riguros o dietă, fără să interveniți asupra structurii sale. În 2019 vor fi foarte populare dietele simple, dar foarte riguroase.

Diete 2019 care sunt foarte eficiente

Pentru anul 2019 nutriționiștii recomandă câteva diete foarte adaptabile, care se potrivesc unui număr mare de oameni tocmai pentru că sunt simple și de efect. Aceste diete sunt inspirate dintr-un stil de viață sănătos, în care sunt incluse toate substanțele hrănitoare esențiale, dar și orele optime de odihnă sau rutina de antrenamente fizice. Astfel, dietele perfecte pentru 2019 sunt:

Dieta cu lămâie – este o dietă perfectă pentru anul 2019, mai ales că are la bază un aliment extrem de sănătos, foarte accesibil și de integrat în alimentația zilnică. De asemenea, dieta cu lămâie nu presupune schimbarea drastică a alimentației, ci consumul preponderent de alimente cu un conținut bogat de lămâie (inclusiv zeamă de lămâie). Această dietă implică și o rutină de antrenamente fizice desfășurate timp de 30 de minute zilnic, dar și o hidratare optimă în care doi litri de apă pe zi sunt obligatorii pentru consum.

Dieta cu legume – este o dietă foarte populară care va fi foarte des probată și în 2019. Această dietă seamănă foarte mult cu regimurile vegetariene, dar diferă prin faptul că permite consumul moderat de carne slabă, pește și fructe de mare. După cum spune și numele, această dietă se bazează pe consumul preponderent de legume crude, cât mai proaspete. Fiind elementul de bază al dietei, legumele pot fi consumate în cantități generoase și în combinații de gusturi variate. Această dietă nu agrează consumul de carne și preparate din aceasta cu un conținut ridicat de grăsimi, fiind o dietă foarte variată și sănătoasă. Pe lângă aceste principii ce țin de alimentație, dieta cu legume încurajează rutina de antrenamente fizice și hidratarea corespunzătoare.

Dieta fără pâine – foarte populară în 2019 pentru efectele sale rapide, dieta fără pâine este una destul de veche, deși continuă să uimească prin rezultatele sale în fiecare an. Pentru a ține această dietă este suficient să renunțați la consumul de pâine și produse făinoase. Acestea sunt cunoscute pentru conținutul lor de gluten și grăsimi saturate, fapt pentru care trebuie evitate. Pâinea este un aliment care favorizează depunerea surplusului de grăsimi, iar odată cu eliminarea acesteia din alimentație, organismul poate intensifica arderile și preveni depunerile nedorite.

Dieta cu pepene verde – este o dietă de sezon, care poate fi ținută cu lejeritate pe tot parcursul verii. Această dietă va fi perfectă pentru vara anului 2019, fiind cunoscută pentru efectul său detoxifiant, pentru slăbirea rapidă și sănătoasă pe care o produce, dar și pentru hidratarea foarte eficientă. Pepenele verde este un aliment cu un conținut ridicat de apă și vitamine, motiv pentru care această dietă ajută la eliminarea kilogramelor în plus, dar și la optimizarea stării de sănătate…

Dieta fără zahăr – nutriționiștii recomandă pentru anul 2019 cel puțin două săptămâni de dietă fără zahăr. Aceasta are rol detoxifiant și stabilizator asupra organismului. Multe dintre beneficiile acestei diete se reflectă în planul stării de sănătate, căci lipsa zahărului va fluidiza circulația sângelui și va îmbunătăți activitatea sistemului nervos. Cel mai important efect al acestei diete este totuși eliminarea reziduurilor din corp și destructurarea depozitelor de grăsime.