Grupa sanguină A – tot ce trebuie să știi

Share

Persoanele care care au grupa sanguină A trebuie să fie atente la alimentația pe care o adoptă, deoarece o alimentație necorespunzătoare poate duce la un dezechilibru al sistemelor din organism. Urmând o dietă specifică acestei grupe de sânge și ducând o viață echilibrată, aceste persoane au șanse mari să atingă o vârstă foarte înaintată, întrucât sunt predispuse la longevitate.

Grupa sanguină A

Persoanele cu grupa sanguină A sunt caracterizate drept persoane sensibile și calme, dar încearcă să le eviți atunci când se enervează, deoarece vei avea impresia că se dezlănțuie un taifun. Grupa sanguină nu are importanță doar în transfuzia de sânge. Citiți în continuare pentru a afla tot ce vă interesează în legătură cu grupa sanguină A.

Proveniența celor cu grupa sanguină A

Cei care au grupa sanguină A sunt descendenții vânătorilor și culegătorilor care au fost nevoiți să își mute habitatul. Flora și fauna noilor locuri pe care aceștia s-au stabilit a dus la o schimbare a alimentației, carnea devenind un aliment mai rar, iar accentul a fost pus pe consumul de cereale.

Ce personalitate au cei cu grupa sanguină A?

Cei care au grupa sanguină A sunt caracterizați ca fiind sensibili, foarte romantici și extrem de pasionali. Talentul este o caracteristică des întâlnită la aceste persoane, la fel ca și loialitatea și perfecționismul. Dau impresia că sunt calme, dar în realitate sunt un taifun de griji și stres. Din dorința de a fi pe placul celor din jur, ei au tentația de a-și ascunde sentimentele și părerile, fiind supuse alegerilor făcute de alții. Uneori, fac acest lucru de frica afirmării.

Deseori, aceste persoane sunt inteligente, sociabile, au o sensibilitate aparte, își manifestă talentele în domeniile pe care și le aleg, se împrietenesc repede și li se potrivește statutul de șef. Oricât de multe griji ar avea, deoarece stresul le dă deseori bătăi de cap, în general nu își arată direct tensiunile interioare.

Sănătatea celor cu grupa sanguină A

Cea mai mare problemă a acestor persoane care au grupa sanguină A se manifestă la nivelul sistemului imunitar. Stresul este principalul factor care duce la deteriorarea sistemului imunitar. De asemenea, au un sistem digestiv destul de sensibil, deoarece acidul clorhidric din sucul digestiv este secretat în cantități destul de reduse. Acest lucru afectează persoanele care au grupa sanguină A în momentul în care consumă carne. Efectele cauzate de consumul de carne se manifestă prin senzația de greutate la nivelul tractului digestiv și câștigarea în greutate.

Ce este unic la grupa sanguină A?

Grupa sanguină A are o constituție specifică celor care duc o viață stabilă, armonioasă, favorizează conexiunile strânse între persoane, precum și felul în care gândesc acestea. Acest tip de sânge îi determină pe oamenii cu grupa sanguină A să aibă un stil de viață proactiv care îmbină strategiile, echilibrul hormonal, exercițiile fizice ușoare și se ghidează după diete specializate, iar toate acestea contribuie enorm la bunăstarea sănătății la nivelul întregului organism, maximizează proprietățile și scad riscul de a dezvolta cancer, diabet și afecțiuni cardiovasculare. Cu alte cuvinte, persoanele care au grupa sanguină A dau un randament mai bun, au o vitalitate mai mare, dau dovadă de claritate a minții și sunt predispuși să trăiască foarte mulți ani.

Alimentație pentru grupa sanguină A

Când vine vorba de alimentație, aceste persoanele care au grupa sanguină A trebuie să fie extrem de precaute. Un sfat prețios pentru acestea ar suna în următorul fel: “Aveți grijă la cantitate!”.

Produsele lactate pot fi consumate de acestea, dar în cantități reduse. Untul, zerul și laptele de vacă sunt alimentele interzise din această categorie. Fasolea, soia, legumele, fructele, ouăle și oleaginoasele sunt alimentele care au undă verde. Când vine vorba de consumul acestora, nu există restricții. Cerealele sunt prietene voastre. Puteți consuma orice fel de cereale.

Aveți mare grijă la tipul de carne pe care îl consumați dacă aveți grupa sanguină A! Carnea de pui și curcan reprezintă o alegere excelentă pentru alimentație. Trebuie să vă feriți de carnea de rață, gâscă, miel, porc și oaie.

Ouăle sunt permise, dar maximum trei pe săptămână, iar pentru hidratare se recomandă a se evita sucurile carbogazoase și a se consuma apa plată. La fel, și alcoolul este de preferat să fie evitat.

Cei cu grupa sanguină A pot dona celor care au grupele A pozitiv, AB pozitiv și pot primi transfuzie de la cei cu grupele A pozitiv, A negativ, O pozitiv, O negativ.

Sfaturi pentru persoanele cu grupa sanguină A

Cele mai importante repere ale unei vieți sănătoase sunt reprezentate de o alimentație sănătoasă, excluderea exceselor alimentare și mișcarea zilnică. Aveți grijă de starea dumneavoastră de spirit pentru a vă feri de anumite afecțiuni care pot apărea în cursul vieții. Exprimați-vă trăirile și emoțiile! Exprimați-vă punctul de vedere atunci când aveți dreptate, uneori alegerile făcute de alții ne pot afecta pe viitor!

Grupa sanguină A negativ este mai rară, doar una din 16 persoane o au, pe când A pozitiv este a doua cea mai populară grupă de sânge din lume (după O pozitiv), fiind prezentă la una din trei persoane, ceea ce înseamnă că 35,7% din populația planetei o au; mai precis, o regăsim la circa 33% din caucazieni, 24% din afro-americani, 29% din hispanici și 27% din asiatici. Această grupă de sânge are factorul Rh pozitiv. Sportul este important pentru persoanele care au această grupă sanguină, deoarece reprezintă o cale de a se elibera de stres; li se recomandă practicarea cu regularitate, dar fără a se exagera, a activităților care promovează meditația, atenția și predispoziția la calm. Nu se recomandă activitățile fizice epuizante, deoarece cresc nivelul cortizolului din sânge, deoarece aceste persoane sunt predispuse foarte mult la stres, mai mult decât cele care au restul grupelor de sânge. Puteți opta pentru yoga, Tai Chi, pilates și exerciții izometrice…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente