Anca Serea, declarații despe problemele de sănătate avute: „Aproape că am căzut din picioare”

Share

Recent, Anca Serea a vorbit despre problemele de sănătate care nu i-au dat pace în anul 2020. Pe lângă faptul că familia sa a fost infectată cu noul coronavirus, Anca s-a mai confruntat și cu alte probleme de sănătate, mult mai grave. Despre toate acestea a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru okmagazine.ro.

„A fost un an plin de imprevizibil, aşa cum a fost pentru toată lumea, au fost multe provocări, dar încerc să iau şi partea bună, faptul că am ajuns sănătoşi la finalul anului şi că, deşi au fost multe momente pline de tensiune, suntem bine. Eu sunt un om optimist din fire şi sunt convinsă că totul va fi bine şi de acum încolo.

Am trecut prin multe provocări, în special cu copiii mici cu şcoala online, cu care s-au obişnuit între timp. La început ne-a fost şi nouă greu, dar acum ţinem pasul cu acest sistem. Distanţarea socială a impus şi o serie de schimbări în programul lor, nu mai au activităţi exterioare, nu se mai văd cu colegii şi prietenii, nu am mai mers aşa des în vacanţe. Una dintre părţile bune este faptul că Adi nu a mai călătorit atât de mult şi a fost şi el mai implicat, ne-am dat seama care sunt priorităţile noastre, pentru că eram într-o goană nebună.

Eu mă confrunt cu o anemie severă încă din tinereţe, înainte să-l nasc pe David, de pe la 19 ani, când mi-am făcut şi primele investigaţii din cauza unor menstruaţii abundente. Aveam ameţeli frecvente, stare de slăbiciune. Eu nu am făcut tratamente susţinute şi nici cură de fier, decât în perioada sarcinilor sau când trebuia să nasc. Şi cu trecerea timpului, cu naşterile multiple, starea asta de anemie s-a acutizat, dar niciodată nu a fost aşa grav ca anul trecut, erau doar momente izolate. Acum sunt OK, dar atunci aproape că am căzut din picioare. Mi-am făcut toate investigaţiile: RMN, endoscopie, colonoscopie, tot ce se putea, pentru că medicilor nu le venea să creadă că pot să supravieţuiesc cu o valoare atât de mică a hemoglobinei, iar depozitul de fier era infim. Niciodată nu îmi fusese atât de rău”, a spus Anca Serea, în cadrul unui interviu acordat celor de la okmagazine.ro.

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news