Ce asemănări sunt între zodii: Perfecţionismul este trăsătura definitorie a Capricornilor şi a Fecioarelor

Share

Zodiile, deşi atât de diferite unele de altele la prima vedere, se intersectează în puncte marcate de asemănările comportamentale, subliniind, astfel, compatibilităţile sau incompatibilităţile dintre acestea. Iată câteva trăsături pe care le au în comun zodiile:

Ambiţia

Recunoscute pentru ambiţia lor desăvârșită sunt zodiile Berbec, Scorpion şi Săgetător. Nimeni şi nimic nu poate opri aceste trei zodii din a ajunge acolo unde îşi doresc. Sunt în stare să depună eforturi uriaşe, să escaladeze munți, să traverseze mări înotând, să renunțe la prietenii, la principii, toate astea pentru a-şi îndeplini obiectivul.

Perfecţionismul

Perfecționismul este trăsătura definitorie a zodiilor Capricorn şi Fecioară. Aceste două zodii sunt în continuă căutare de idealuri noi, încercând întotdeauna să facă lucrurile din ce în ce mai bine. Învaţă din greşelile lor, dar şi din ale altora, acest lucru conducându-le spre perfecțiunea pe care vor să o atingă. De fiecare dată când sunt aproape de a-și îndeplini idealul, își vor schimba țelul și vor aspira spre idealuri și mai înalte.

Inteligenţa

Nimeni nu poate întrece Săgetătorii, Vărsătorii, Balanţele şi Gemenii la capitolul inteligenţă. Aceştia deţin informaţii din toate domeniile şi sunt într-un continuu proces de învățare. Fie că vorbim despre experienţe, ştiri de actualitate sau informaţii ce ţin de istorie, știință sau literatură, aceştia vor fi întotdeauna cu un pas în faţa tuturor. Cu toate acestea, adevărata lor putere stă în modul în care abordează viaţa şi cum răspund provocărilor.

Loialitatea

În ceea ce priveşte loialitatea, cu siguranţă fiecare dintre noi ne-am dori să avem alături un nativ în zodia Taur, Scorpion, Rac, Capricorn sau Peşti. Aceştia îşi creează un mediu în care să fie înconjurați de persoane alături de care se simt confortabil, pe care le vor preţui şi de care vor avea grijă. Nu au nici cea mai mică intenție să înşele sau să îşi părăsească partenerii, de aceea nu intră într-o relaţie decât atunci când sunt siguri că se pot dărui cu totul acelei persoane.

Sensibilitatea

Zodiile Rac, Peşti, Capricorn, Balanţă şi Fecioară sunt cele care emană cea mai mare sensibilitate. Nativii din aceste zodii sunt timizi, empatici, acumulează în interiorul lor o mulţime de emoţii pe care nu le pot ţine sub control, petrecându-şi, astfel, mai mult timp autoanalizându-se şi interpretând acțiunile celor din jurul lor, implicându-se afectiv în ceea ce li se povestește.

Generozitatea

Când vine vorba de generozitate, cei care dau dovadă de aceasta sunt Taurii şi Leii. Aceştia te vor ajuta şi vor face tot posibilul să îţi ofere toate lucrurile de care ai nevoie, de la obiecte materiale la experienţe, sentimente şi cuvinte. Ţi se vor oferi cu totul, dedicându-şi viaţa pentru a-i face pe cei dragi lor să se simtă iubiți şi apreciați…

Caracterul sociabil

Sociabilii zodiacului sunt, fără doar şi poate, Gemenii şi Berbecii. Acestora le place să discute, să cunoască oameni noi, cu diferite caractere, să audă diferite poveşti de viaţă, diferite păreri. Aceştia au mereu ceva de spus, nu se repetă niciodată, fiind nişte parteneri de discuţie pe care oricine şi i-ar dori. Le place asculte şi tot ce îşi doresc de la partenerii lor de discuţie este să le întoarcă acest favor.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news