Fiecare an aduce cu el numeroase întâmplări care ne maturizează şi care ne fac să înţelegem sensul tuturor lucrurilor care ne înconjoară.
Este important să ştim ce lecţie va învăţa fiecare zodie până la sfârşitul anului, pentru a pune accentul pe întâmplările importante şi a trage concluziile cele mai bune. Scorpionii vor învăţa să economisească, iar Peştii vor învăţa să asculte părerile celor din jur.
Iată care sunt lecţiile care vor fi învăţate de nativii din fiecare zodie până la sfârşitul anului!
Berbec: 21 martie – 20 aprilie
Berbecii sunt cei care vor învăţa că fără muncă nu pot obţine niciun lucru. Deşi au fost învățați mereu să primească totul de-a gata, a venit momentul în care vor realiza că nimic nu durează la nesfârşit şi că trebuie să pună osul la muncă. Este important să privească totul ca pe o etapă a maturizării, să fi deschiși către nou şi să nu se dea înapoi de la nicio provocare ce le iese în cale.
Citește și: 6 nativi vor găsi alinare de săptămâna următoare
Taur: 21 aprilie – 20 mai
Taurii, romantici din fire, vor înţelege că pentru o iubire este nevoie de doi. Cu toate că sunt foarte dedicați partenerului de viaţă, atunci când nu primesc aceeaşi dragoste pe care o oferă, ajung să se simtă neapreciați şi își doresc să meargă mai departe. Astfel că vor ajunge la concluzia că, deşi două persoane se pot iubi nespus de mult, se pot despărți la un anumit moment din viaţă. Este bine să înţelegeţi că nu trebuie să vă aruncați cu totul într-o relaţie, că este bine să vă păstraţi o părticică din suflet şi pentru nevoile dumneavoastră.
Gemeni: 21 mai – 21 iunie
Lecția pe care o vor învăţa Gemenii până la sfârşitul anului are legătură cu banii. Cu toate că își doresc „să le cadă bani din cer”, Gemenii vor înţelege, într-un final, că părinţii nu sunt o sursă de venit interminabilă şi că trebuie să pornească singuri pe propriul drum. De asemenea, vor învăţa să facă faţă diferitelor situaţii care apar în viaţă şi vor ieşi la mal, în cele din urmă.
Rac: 22 iunie – 22 iulie
Racii vor prinde sfârşitul anului înțelegând că niciodată nu vom putea controla oamenii din jurul nostru. Vor înţelege că fiecare dintre noi are o viaţă de trăit şi fiecare alege în ce mod doreşte să îşi petreacă timpul, împreună cu ce oameni şi ce să facă cu propriile venituri. Deşi Racii erau învățați să controleze totul, vor învăţa că acest lucru este imposibil, iar soarta celor din jurul nostru nu stă în mâinile noastre.
Leu: 23 iulie – 22 august
Lecția învățată de Leu cade asupra familiei. Va învăţa să aibă mult mai multă răbdare, să le ofere timp celorlalţi membri ai familiei, să îi asculte şi să le înţeleagă nevoile. Astfel că Leul va învăţa să fie un mult mai bun ascultător şi sfătuitor, iar acestea se vor reflecta în bunăstarea familiei lui afirmă experții cafeastrology.com.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Fecioara va învăţa să facă lucrurile cu răspundere. Fiecare sarcină primită la locul de muncă va trebui dusă cu bine până la capăt şi va trebui sa ne asumăm răspunderea pentru ceea ce facem. De asemenea, Fecioara va concluziona că imaginea pe care şi-o creează în faţa oamenilor este una deosebit de importantă, ce va influenţa viitorul ei la locul de muncă şi va determina acțiunile celor din jurul ei.
Balanţă: 23 septembrie – 22 octombrie
Balanţa va învăţa până la sfârşitul anului că trebuie adesea să se pună pe primul loc, să îşi rezerve timp pentru relaxare, pentru a se odihni şi a-şi face poftele. Este important să ştim să avem grijă de noi, iar Balanţele vor ajunge la aceeaşi concluzie până la finalul lunii decembrie. De asemenea, mici pauze în timpul programului de lucru vor face ca rezultatele pe care le vor obţine Balanțele să fie unele de calitate şi foarte apreciate de familie şi de cei din jur.
Scorpion: 23 octombrie – 21 noiembrie
Scorpionii vor învăţa că trebuie să economisească mai mult dacă doresc să îşi poată permite fiecare lucru pe care şi-l doresc. Vor începe să pună bani la saltea pentru a-şi îndeplini dorinţele şi a-şi putea începe planurile pe care le au de multă vreme. Va fi mai greu la început, dar vor înţelege până la sfârşitul anului că altă cale de a evolua cât mai mult nu este.
Săgetător: 22 noiembrie – 20 decembrie
Săgetătorii vor învăţa că nu lucrurile materiale sunt cele care îi pot face fericiţi pe deplin şi că nu investițiile de sume colosale vor aduce zâmbete pe chipurile lor. Vor ajunge să creadă cu tărie că doar o viaţă avem şi că trebuie trăită la maximum, iar asta îi va determina să se plimbe mai mult, să exploreze şi să nu mai muncească doar pentru a agonisi.
Capricorn: 21 decembrie – 19 ianuarie
Capricornii vor învăţa, în cele din urmă, că este bine să îşi impună punctul de vedere şi să nu se mai lase conduși de părerile celor din familie, care nu înţeleg situaţia pe deplin. De asemenea, vor continua să îşi urmeze visurile şi drumul ales, indiferent de ceea ce simt apropiații, pentru că vor înţelege că este cazul să se mulţumească pe ei înşişi, iar mai apoi, pe cei din jurul lor.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Vărsătorii vor învăţa şi ei să mai facă pauze de la citit şi de la studiu şi să se relaxeze, măcar acum, la sfârşitul anului. Aceştia vor planifica unele vacanţe pentru anul ce urmează şi vor învăţa să își ia gândul de la toate problemele, pentru a se detensiona cât mai mult cu putinţă.
Peşti: 19 februarie – 20 martie
Până la sfârşitul anului, Peştii vor învăţa să asculte şi de cei din jurul lor. Încăpățânați din fire, Peştii au avut mereu tendinţa de a se impune şi a ignora complet părerile celor din jur. Este momentul în care înţeleg că nu e bine să îi rănești pe cei care te iubesc, că este indicat să mai asculţi de câte un sfat.