V-ați gândit vreodată care este nativul din zodiac cu cele mai bune calități pentru a fi un bun bucătar? Zodiacul ne spune că cei mai buni bucătari sunt nativii din zodia Taur.
Haideți să aflăm de ce zodia respectivă are foarte multe abilități pentru a excela în ceea ce privește această pasiune!
Taurii au simțurile foarte bine dezvoltate. Nasul lor este extrem de sensibil la miros, sunt foarte tipicari și tocmai de aceasta excelează și în ceea ce privește aranjatul plin de bun-gust. Ultimul atu, dar nu cel din urmă, este faptul ca nu renunță atât de ușor la încercările de a obține ceea ce vor, își dau silința până reușesc. Aceste calități combinate fac ca Taurii să fie cei mai buni în ceea ce fac.
Femeile și bărbații Tauri sunt cei mai buni bucătari. De cele mai multe ori, marile restaurante aparțin celor din zodia Taur, fiind chiar ei bucătarii șefi, având la masă în mod frecvent personalități importante.
Deoarece Taurii sunt foarte senzuali, își pot aminti gustul, textura, mirosul, culoarea, sunetul oricărui lucru pe care îl ating.
Reprezentanții Tauri sunt adevărați gastronomi. Ei au un apetit imens și știu cum să se bucure de alimente. Indiferent de ceea ce mănâncă, doresc ca hrana lor să le trezească toate simțurile și nu economisesc bani atunci când vine vorba de calitate. Numai o masă preparată fin îi poate satisface pe deplin. Dieta este un chin pentru ei, în timp ce gătitul este o adevărată plăcere. Când au adunat suficientă experiență de viață, puteți învăța o mulțime de rețete noi de la oameni născuți sub acest semn zodiacal. Cea mai mare provocare a acestora este de a opri consumul de dulciuri, paste și pâine. Oamenii născuți sub acest semn nu doresc să fie întrerupți în timp ce mănâncă. Ei doresc să se simtă relaxați și confortabil la o masă. Le plac mâncărurile de casă, preparate din cărțile de rețete ale bunicilor lor. Cumpără întotdeauna cele mai scumpe alimente și nimeni nu poate rezista specialităților preparate de aceștia.
Taurii își declară iubirea prin ceea ce gătesc și vor să arate oamenilor din viața lor cât de mult au grijă de ei. Vor aprecia o companie bună la masă și se simt chiar mai bine dacă masa lor este luată la lumina lumânărilor și într-un cadru romantic.
Dacă ar fi să facem un top al celor mai buni bucătari în funcție de zodie, acesta ar fi unul foarte simplu:
- Primul loc, după cum ați văzut, sunt Taurii, având multe calități potrivite pentru această pasiune, făcând totul perfect fără a depune efort foarte mare.
- Pe locul doi se află Balanța, fiind senzuală ca și Taurul, dar care se încăpățânează foarte repede, iar dacă ceva nu le iese din prima, renunță fără a sta pe gânduri.
- Pentru locul trei, Racii sunt și ei buni bucătari, gătesc mâncăruri simple, dar cu un gust bun, nu știu să gătească prea multe feluri de mâncare…
În opinia multor astrologi, fiecare semn zodiacal are anumite obiceiuri alimentare, modul propriu specific de preparare a produselor alimentare și preferințe diferite față de un anumit tip de produse alimentare după spusele zodiacsign.com.
Citește și: Zodii dezordonate VS Zodii obsedate de curăţenie