Horoscop Chinezesc 2021: anul Bivolului de Metal

Share

Anul 2021 va fi anul Bivolului de Metal! Acest semn zodiacal marchează un element de Pământ, presupunându-se a fi corespondentului Capricornului din zodiacul european.

Cuprins:

Zodia Bivolului este caracterizată prin foarte multă stabilitate, rațiune și integritate. Aceste trăsături de caracter vor domina nativul și în noul an, când acestea vor fi simțite și mai puternic. De asemenea, din punct de vedere moral, nativul acestei zodii deține un număr foarte mare de calități. Dintre acestea se pot remarca hărnicia și pacea.

Faptul că acest nativ dă dovadă de foarte multă putere de muncă va reprezenta un atu în fața celor mai multe dintre zodiile chinezești care se regăsesc în horoscopul chinezesc 2021. Astfel, Bivolul va fi unul foarte muncitor și nu se va da bătut, indiferent de numeroasele probleme pe care le va întâmpina în anul cel nou. Va munci din greu pentru a-și depăși limitele, în ciuda faptului că se va lovi de foarte multe dificultăți. Mai mult, nu va avea parte nici de suport moral, dat fiind faptul că membrii familiei nu se vor ridica la nivelul așteptărilor Bivolului în ceea ce privește susținerea.

Pacea și liniștea sunt două calități care îl domină pe acest nativ. Așa cum prevede horoscopul chinezesc 2021, Bivolul va reuși să își păstreze cele două atribute, deși va avea momente în care se va simți la pământ. Nu este obișnuit cu descărcarea furiei, iar acest lucru va reprezenta un beneficiu în situațiile de criză.

Din punctul de vedere al banilor, horoscopul chinezesc 2021 prevede faptul că Bivolul va avea parte de câteva surprize neplăcute, spre marea lui mirare. În principiu, acest lucru va fi din cauza faptului că nu va reuși să gestioneze foarte bine sumele care vor trece prin mâinile lui, reușind, în schimb, să renunțe la economiile făcute și să cumpere tot ceea ce își dorește, cu toate că nu vor fi cele mai utile lucruri la acel moment.

Domeniul care va trebui tratat cu mai multă atenție este sănătatea, deoarece nativul ar putea avea câteva probleme strâns legate cu afecțiunile pulmonare. Ca urmare a acestui fapt, ar trebui să fiți mai grijuliu și mai atent la obiceiurile cotidiene, deoarece ar putea să vă pună sănătatea în pericol. De asemenea, ar trebui să acordați mai multă atenție alimentației, întrucât și aparatul digestiv ar putea fi afectat destul de grav.

De asemenea, horoscopul chinezesc 2021 prevede că domeniul profesional va fi destul de afectat, deoarece Bivolul va dori să exploateze și mai mult aptitudinile pe care le deține, știind faptul că sunt cele mai căutate la orice angajat. Astfel, nativul va dori să schimbe locul de muncă cu unul care se va ridica la nivelul așteptărilor sale. Stima sa de sine este foarte bună, considerând că va reuși să își găsească orice loc de muncă prin prisma abilităților sale mult râvnite și de nativii celorlalte zodii. Totuși, dorințele sale nu vor fi îndeplinite atât de curând, iar o consecință o reprezintă perioada în care va sta foarte mult timp acasă fără vreo activitate profesională.

Se pare că astrele vor fi supărate destul de tare pe nativul reprezentativ pentru noul an, întrucât nici la capitolul dragoste nu se va situa foarte bine. Conform zodiacului chinezesc 2021, Bivolul nu va simți nevoia să iasă din zona sa de confort, deoarece se va simți foarte bine alături de propria sa persoană. De asemenea, nici pe planul familial nu va excela, deoarece va dori să se detașeze de familie pentru un moment, pentru a lua o pauză de la tot ceea ce înseamnă interacțiune umană.

Din câte putem observa, deși anul 2021 va fi al Bivolului, pentru nativul acestei zodii, anul cel nou va aduce mult mai multe probleme decât lucruri pozitive.

Care vor fi cele mai norocoase zodii din zodiacul chinezesc în 2021?

Deși „protagonistul” anului 2021, Bivolul, nu va avea parte de un an atât de benefic precum s-ar fi așteptat, acest lucru nu conduce la concluzia că nativii tuturor zodiilor o vor duce prost. Din contră, foarte mulți dintre nativii zodiilor chinezești vor avea parte de un an în conformitate cu dorințele lor, reușind să-și îndeplinească numeroase obiective și să bifeze multe reușite.

Printre cele mai norocoase zodii, așa cum prevedere horoscopul chinezesc 2021, se înscrie zodia Șobolanului. Pentru acest nativ se preconizează faptul că va avea parte de mult mai multe realizări care îi vor depăși așteptările și îl vor surprinde plăcut. Planul care va avea parte de cele mai multe surprize plăcute va fi cel profesional, dat fiind faptul că această zodie va împrumuta din hărnicia și ambiția Bivolului, reprezentantul anului, care nu va reuși să folosească la cel mai înalt nivel determinarea și puterea sa.

Totodată, o altă zodie care face parte din topul celor mai norocoase zodii este Cocoșul. Planul financiar va fi puternic lovit de un progres major, ceea ce îl va ajuta pe nativul acestei zodii chinezești să progreseze și pe planul personal, dobândind mai multă încredere și forță interioară. Se va încărca de energie pozitivă și va trece la treabă, reușind să-și majoreze veniturile considerabil în anul 2021, Nici pe planul sentimental nu se va situa pe un loc codaș, deoarece anul cel nou va reprezenta unul foarte benefic pentru planul familiei, iar acest nativ ar putea lua decizii importante, precum construirea unei noi familii alături de partener.

Calul este o altă zodie din calendarul chinezesc care se va regăsi printre zodiile norocoase în 2021. Nativul acestei zodii va avea un an cum nu se poate mai înfloritor din punctul de vedere al dragostei. Astfel, la mijlocul anului 2021, acesta va avea parte de cele mai frumoase momente alături de partenerul pe care îl va cunoaște la începutul anului. În ciuda faptului că relația nu este de foarte lungă durată, acest lucru nu va reprezenta un impediment în crearea celor mai frumoase amintiri, demne de a fi povestite peste mulți ani copiilor și nepoților!

Care sunt zodiile ce vor fi supuse unor provocări în noul an?

Horoscopul chinezesc 2021 evidențiază faptul că nu doar Bivolul va avea parte de un an mai puțin bogat în fericire, ci vor mai exista și alți „camarazi” care nu îl vor lăsa la greu, împărțind problemele în viață.

Astfel, Oaia va reprezenta una dintre zodiile puternic afectate financiar de-a lungului noului an, dat fiind faptul că va fi cuprinsă de numeroase stări contradictorii. Nativul va simți fericire însă, în momentul imediat ulterior, va fi cuprins de o stare de tristețe și indignare. Aceste stări de spirit schimbătoare îl vor face pe nativ să fie foarte neproductiv, reușind să decadă din topul celor mai buni angajați la locul de muncă. Acest lucru va avea urmări neplăcute, deoarece veniturile sale se vor diminua, întrucât cariera reprezintă sursa care conferă cea mai mare siguranță financiară pentru toate domeniile vieții.

Rămânând în sfera ghinionului, putem trece pe lista neagră nativul din zodia Porc. Acesta va cunoaște o foarte mare instabilitate, nu doar în planul financiar, cât și în planul sentimental. Va fi pus pe ceartă pe tot parcursul anului, iar acest lucru îl va determina să aibă foarte multe de pierdut! Concluzionând, horoscopul chinezesc 2021 prevede pentru acest nativ faptul că nu se va abține să poarte numeroase discuții în contradictoriu cu partenerul, care se vor transforma foarte ușor în certuri foarte greu de depășit, chiar și pentru o relație de lungă durată.

Dragostea plutește în aer!

Trecând în revistă zodiile norocoase și cele cărora ghinionul le va bate la ușă, trebuie să ne oprim și asupra celor care vor cunoaște ce înseamnă cu adevărat iubirea.

Șarpele reprezintă una dintre zodiile care vor învăța cum să facă sacrificii și compromisuri de dragul partenerului de viață, dar și pentru buna desfășurare a relației. Deși va avea câteva probleme la începutul anului, horoscopul chinezesc 2021 prevede faptul că nativul acestei zodii va fi dispus să facă unele schimbări pentru a întreține buna atmosferă. Acesta va reuși să își îmbunătățească mult comportamentul, renunțând la orgoliu și reducând gelozia atât de dăunătoare într-o relație.

Totodată, o altă zodie care va da dovadă de foarte multă maturitate în relație și se va remarca într-un mod plăcut, conform horoscopului chinezesc 2021, este Tigrul. Acest nativ, corespondent al zodiei Vărsător din horoscopul european, va avea parte de câteva surprize foarte plăcute în noul an. Va risca foarte mult și va juca la două capete, încercând să găsească cea mai bună variantă, potrivită pentru personalitatea sa excentrică. În cele din urmă, va reuși să găsească ceea ce va căuta, iar acest lucru îl va determina să devină o persoană mai bună, să fie mai motivat și mai pregătit pentru a face compromisuri, lucruri absolut necesare într-o relație.

Zodiile și sănătatea

Din punctul de vedere al sănătății, cele mai multe dintre zodiile regăsite în calendarul chinezesc vor fi ferite de boli și vor avea o energie foarte pozitivă, datorită astrelor care vor fi de partea lor. Ca și în orice domeniu al vieții, printre nativii norocoși se vor rătăci și nativi cu o stare de sănătate precară.

Un an mai puțin favorabil va fi pentru nativul Șobolan. Acesta va regăsi câteva probleme de sănătate uitate de ceva timp. Anul 2021 va trebui să fie rezervat rezolvărilor de probleme, dat fiind faptul că au șanse foarte mari să se agraveze. Dacă sunteți un nativ Șobolan, ar trebui să fiți mai preocupat în ceea ce privește sănătatea, dat fiind faptul că, dacă acest capitol nu va excela, vor fi afectate toate celelalte, indiferent dacă este vorba despre dragoste, bani sau carieră.

De asemenea, horoscopul chinezesc 2021 preconizează faptul că astrele nu vor fi atât de mulțumite de nativul Iepure. Corespondentul zodiei de Apă Pești, nativul acestei zodii va simți foarte multă presiune pe umerii săi. Deși anotimpul reprezentativ este primăvara, în acea perioadă va simți foarte mult stres, iar acest lucru îl va determina să își piardă din motivație. De asemenea, ca o consecință a lipsei de ambiție, lucrurile vor merge prost și pe planurile financiar și profesional. Sănătatea acestui nativ va fi dată peste cap, deoarece va simți o puternică anxietate asemănătoare cu depresia. Cauza acestui sentiment va rămâne necunoscută, deoarece acest nativ are obiceiul de a pune la suflet orice lucru mărunt, lăsându-se afectat de foarte multe lucruri care, de fapt, nu au o importanță semnificativă.

O importanță destul de mare acordată sănătății va trebui să o aibă și nativul Maimuță, corespondentul zodiei Leu din zodiacul european. Acest nativ se va afla la o altă extremă, diferită de cea a anxietății. Astfel, nativul va fi cuprins de foarte multă voioșie, fericire și chef de distracție. Aceste lucruri nu reprezintă o problemă, însă urmările acestora, da. Nativul va face numeroase abuzuri, iar acestea vor consta într-o reală problemă de sănătate. Nativul va uita de alimentele sănătoase, de hidratarea corespunzătoare și de sport, optând, în schimb, pentru excese alimentare precum zahărul și alcoolul. Astfel, Maimuța va avea probleme de natură gastrică, dacă nu va încerca să revină la un echilibru nu doar în ceea ce privește alimentația, ci și efortul fizic recomandat în fiecare zi…

În concluzie, horoscopul chinezesc 2021 pune în evidență toate detaliile care ar trebui avute în vedere în noul an, pentru ca zodiile regăsite în tradiționalul calendar chinezesc să aibă parte de tot ceea ce va aduce mai bun anul cel nou, în cele mai importante domenii ale vieții!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news