O perioadă de afirmare a valorilor pentru Tauri, care luptă pentru dreptate, în timp ce Gemenii fac față provocărilor cu determinare

Share

Berbecii vor trage prea repede o concluzie, Taurii se simt destul de neîndreptățiți, iar Gemenii se vor încăpățâna să creadă că au dreptate.

  • Leii vor continua să se lovească de aceeași situație care i-a disperat.
  • Balanțele vor să își cumpere o casă.
  • Vărsătorii au aflat că anumite nereguli au loc printre prietenii lor.

Berbec

Berbecii vor trage prea repede o concluzie și nici măcar nu vor mai avea răbdarea de a auzi și cealaltă versiune a poveștii. Nativii sunt atât de convinși că au dreptate, încât vor nega orice altceva ce nu este conform concluziilor lor.

Taur

Taurii se simt destul de neîndreptățiți, ceea ce îi face să se gândească la realegerea cercului de prieteni. Nativii vor să simtă că sunt pe primul loc în viața persoanelor din jur și nu vor ierta ceva ce nu este așa.

Gemeni

Gemenii se vor încăpățâna să creadă că au dreptate, ceea ce îi va face să pară în ochii celor din jur ca fiind persoane cu care nu se poate discuta. Nativii pot avea mult de pierdut din această cauză și este păcat de toată munca depusă până acum.

Rac

Racii vor câștiga un proiect important, care îi va ajuta să se dezvolte și mai mult pe plan profesional, dar și să obțină o acreditare importantă din partea superiorilor. Nativii și-au câștigat un drept extrem de util, care îi poate propulsa acolo unde și-au dorit.

Leu

Leii vor continua să se lovească de aceeași situație care i-a disperat, deoarece nu au învățat nimic din experiențele anterioare. Astrele încearcă să le trimită câteva semnale, însă nativii nu văd nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Fecioară

Fecioarele își cam pierd timpul cu persoane care nu sunt de nasul lor, dar ele sunt singurele care nu văd acest lucru. Toate persoanele apropiate le atrag atenția, dar nativii o țin pe a lor.

Balanță

Balanțele vor să își cumpere o casă, deoarece vor să aibă și ele locul lor, însă anumite sfaturi ale unor persoane din jur le cam dau unele bătăi de cap. Informațiile aflate sunt contradictorii și nu știu dacă ar trebui sau nu să mai facă acest lucru.

Scorpion

Scorpionii vor începe să aibă mai mult curaj în ceea ce privește exprimarea sentimentelor și se vor asigura că vor reuși să îi spună partenerului tot ceea ce simt pentru el, chiar dacă este de bine sau nu.

Săgetător

Săgetătorii au câteva lucruri de rezolvat la locul de muncă, motiv pentru care, vor anunța membrii familiei că cina la care trebuiau să ia parte va trebui să se întâmple fără ei. Nativii au nevoie să se detensioneze, așa că nu ar strica să se gândească puțin mai mult la socializare.

Capricorn

Capricornii vor trage prea mult de ei pentru a părea zâmbăreți și veseli, dar acest lucru nu îi va ajuta cu nimic pe nativi. Aceștia vor trebui să spună dacă nu se simt bine, pentru a nu se mai confrunta cu astfel de situații și ulterior.

Vărsător

Vărsătorii au aflat că anumite nereguli au loc printre prietenii lor și au tăcut, însă, acestea s-au făcut din ce în ce mai mari. Acum, nativii nu vor mai putea să ascundă adevărul și vor trebui să spună tot ceea ce știu.

Pești

Peștii vor înțelege că extremele se atrag doar într-o anumită manieră și că nu toate lucrurile vor decurge atât de ușor pe cât nativii își doresc. Lucrurile bune au nevoie de mult timp pentru a se întâmpla, dar nativii nu trebuie să își piardă speranța..


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news