Trei zile de glorie pentru șapte zodii: bani, respect și mai mult

Share

Clar este vremea voastră! Leii vor începe să câștige mai mult respect din partea celor din jur, scorpionii vor câștiga foarte mult în ceea ce privește sectorul economic, iar vărsătorii vor câștiga foarte mult respect din partea persoanelor care i-au subestimat până acum.

Berbec
Berbecii vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a se face remarcați, însă vor uita de aspectele care sunt cele mai importante. Nativii vor uita de lucrurile pe care și le-au promis și de sfaturile pe care au tot încercat să le pună în aplicare.

Taur
Taurii vor avea doar de câștigat pe plan social, întrucât reușitele pe care le-au avut în ultima vreme i-au făcut să fie extrem de apreciați de către cei din jur. Aceștia vor începe să fie priviți cu admirație și vor deveni chiar un model pentru unele dintre persoanele apropiate.

Gemeni
Gemenii se vor regăsi pe sine într-o discuție mai aprinsă pe care o persoană apropiată o va avea și își vor aduce aminte că și ei au reacționat atât de greșit în urmă cu mai mult timp. Prin urmare, nativii vor oferi sfaturile necesare soluționării conflictului.

Rac
Racii se vor face că vor uita de anumite lucruri despre care au vorbit, doar pentru a nu fi trași la răspundere pentru unele greșeli pe care le-au comis. Nativii se vor teme de gravitatea situației, motiv pentru care vor încerca să schimbe subiectul destul de repede.

Leu
Leii vor începe să câștige mai mult respect din partea celor din jur, întrucât vor începe să se impună. Nativii vor avea o atitudine mai sobră și un comportament profesionalist, lucru ce le va fi de mare folos din acest punct de vedere.

Fecioară
Fecioarele vor realiza cât de mult contează să fie mai organizate și să nu mai lase totul pe ultima sută de metri. Nativii au dat dovadă de acest obicei în ultimul timp și au rămas cu el destul de mult implementat în rutina lor zilnică.

Balanță
Balanțele își vor lua câteva zile libere, pentru a se bucura de timpul petrecut alături de cei dragi, întrucât simt lipsa unei perioade în care să nu facă mai nimic solicitant.

Scorpion
Scorpionii vor câștiga foarte mult în ceea ce privește sectorul economic, întrucât o idee care pare banală la început va fi atât de bine pusă în practică, încât va genera venituri foarte bune. Nativii vor începe, ușor-ușor, să pună bazele unui mic imperiu.

Săgetător
Săgetătorii vor simți că nu se mai regăsesc, motiv pentru care vor încerca să facă lucrurile care, odată, le făceau foarte mare plăcere.

Capricorn
Capricornii vor începe să relaționeze extrem de bine cu o persoană pentru care nu aveau sentimente de compasiune, dar își vor da seama că le leagă extrem de multe lucruri. Nativii vor deveni chiar foarte apropiați de persoana respectivă, iar totul va fi un nou început pentru ei.

Vărsător
Vărsătorii vor câștiga foarte mult respect din partea persoanelor care i-au subestimat până acum, deoarece le vor da peste nas cu o reușită importantă. Aceștia vor fi primele persoane din familie care vor reuși să obțină un asemenea rezultat.

Pești
Peștii vor câștiga un statut social important, întrucât vor ajunge să se învârtă într-un cerc de oameni extrem de influenți. Nativii vor face pași timizi înspre o carieră de succes…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente