Top 5 zodii care doresc să îşi înşele partenerii

Share

Acest top al zodiilor care îşi doresc să înşele este cam un top al nativilor care chiar ajung să înşele. De ce? Spiritul aventuros, mutabil şi jucăuș este greu de ţinut în frâu, şi orice urmă de plictiseală îi face să meargă mai departe. Cu altcineva de mână sau cu tine de mână şi altcineva în gând.

Berbec

Un Berbec îşi doreşte să înşele atunci când partenerul nu îi oferă adrenalina necesară. Acești nativi sunt foarte energici, activi sexual, exhibiționiști. Aşa că, dacă eşti mai tradiţionalistă, nu ai nicio şansă cu un Berbec. Nu numai că îşi va dori să înşele, ci chiar o va face.

Foarte orgolioși, acești nativi vor căuta o persoană care să îi ţină vii şi să îi surprindă.

Gemeni

Personalitatea duală a Gemenilor vă va da permanent bătăi de cap. Chiar dacă se liniștesc şi devin fideli, Gemenii nu se pot abţine de la flirt şi afișarea unui zâmbet seducător.

Sunt mereu indecişi şi imprevizibili. Trebuie să ştii cum să stimulezi intelectual un partener din Gemeni, cum să îi oferi atenţie, cum să faci sex pentru a-i menţine treze imaginaţia şi interesul. Gemenii îşi doresc să înşele jumătatea atunci când întâlnesc o persoană foarte interesantă şi care explodează de energie sexuală.

Leu

Leul este regele zodiacului, omul teatrului şi al ego-ului fără limite. Dacă nu îi satisfaci cerințele orgoliului său, atunci te vei trezi lăsată în urmă. Leii îşi doresc să înşele atunci când aventura dispare, când activitatea sexuală nu mai e la fel, când le este îngrădită libertatea, când celălalt nu îi oferă atenția necesară. Leul reprezintă aventura în persoană, căci nevoia de adrenalină e fără margini.

Dacă nu pui un Leu pe un piedestal şi nu îl venerezi, cu siguranţă te va înşela. Fii o persoană plină de energie şi ţine-l mereu în priză cu energie şi imaginaţie sub aparenţa unei subtilităţi senzuale. Cu toate că într-o relaţie stabilă el tinde apoi să devină monoton, nu te lăsa în voia obișnuinței, ci continuă să îl iubeşti şi să îl stimulezi permanent.

Scorpion

Dacă o relaţie este stabilă şi completă, Scorpionul nu înşală. Dar cum îşi pierde puţin încrederea în tine, atunci va fi predispus să înşele.

Acești nativi au o sexualitate şi o imaginaţie debordante, aşa că sunt foarte predispuşi să calce strâmb dacă nu le menţii viu interesul. Pe lângă complexitate, trebuie să te arăţi şi să fii foarte fidelă. Scorpionii sunt misterioși, foarte pasionali şi seducători, aşa că tentaţiile vor fi la orice pas. Depinde de tine cum îl tratezi dacă vrei să nu îşi dorească să înşele.

Peşti

Peştii sunt şi ei duali, ca Gemenii, dar îşi urmează mult emoţiile. Acum sunt foarte liniştiţi şi fideli, acum pornesc într-o explorare continuă de activități cu diverse persoane…

Foarte creativi, îşi doresc o relaţie magică, deosebită, care să le incite permanent imaginaţia. Nu fi tradiționalistă şi monotonă cu un Peşte. Va călca strâmb cum se iveşte ocazia. Când partenerul e destul de complex să îl înţeleagă, Peştele nu va avea tendinţa să înşele şi va oferi iubirea şi pasiunea sa fără limitări.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news