Ciorba de fasole: reteta pentru ciorba de fasole de post si cu carne

Share

Ciorba de fasole boabe este o rețetă hrănitoare, apreciată datorită gustului foarte bun, dar și a faptului că necesită ingrediente aflate la îndemâna oricui.

Cuprins:

Ciorba de fasole

Nu cred că este cineva care să nu fi mâncat vreodată ciorba de fasole și să nu-i fi plăcut. De aceea se spune „câte gusturi, atâtea rețete”, pentru că unii preferă ciorba de fasole fără carne, alții o preferă cu carne din belșug. Ciorba de fasole se poate prepara în o mulțime de moduri, iar noi vă prezentăm câteva rețete gustoase și rapide, de preparat în casă.

Ciorba de fasole de post

Ciorba de fasole de post este deseori preferată de cei care țin anumite posturi, iar în ultimii ani a fost considerată una dintre cele mai preferate, atunci când încercăm să mai reducem consumul de carne și grăsimi. Ciorba de fasole de post se face extrem de ușor și repede.

Aveți nevoie de: 500 g fasole boabe (sau puneți exact atât cât vă doriți), o ceapă mare, un morcov mare, o țelină, un păstârnac, pătrunjel, piper (boabe sau măcinat, după preferință), un ardei gras roșu, boia de ardei dulce (la alegere), cimbru, sare, leuștean și trei sau patru linguri de ulei.

Mod de preparare: este indicat să puneți fasolea la înmuiat câteva ore, pentru a micșora timpul de fierbere. Apoi, aceasta se fierbe, timp în care apa se schimbă de trei ori. Nu se adaugă niciodată apă rece, ci cât de fierbinte se poate. Lăsați fasolea la fiert, la foc mic, mult timp, cu un capac pe vas. În timpul fierberii, puteți adăuga puțin piper. Apoi, țelina, păstârnacul și pătrunjelul se taie în bucăți mari și, împreună cu ceapa, le adăugăm în vasul în care fierbe fasolea și le lăsăm să fiarbă împreună timp de 30 – 35 de minute. Când boabele de fasole încep să se zdrobească, adăugăm ardeiul gras tocat și boiaua de ardei. După încă 15 – 20 minute, punem și morcovul. Spre sfârșitul fierberii adăugăm cimbru și sare după gust, uleiul și, în cele din urmă, leușteanul, iar apoi stingem focul și lăsăm la răcit ciorba de fasole astfel obținută.

Ciorba de fasole de post este gata!

Ciorba de fasole boabe se regăsește în mai multe variante. Aceasta este o versiune de post, dar care poate fi preparată oricând.

Ciorba de fasole boabe

Ingrediente pentru ciorbă de fasole boabe:

  • 500 g fasole boabe (uscată)
  • 50 ml ulei vegetal
  • 1 lingură pastă de tomate
  • 6 roşii Cherry
  • 2 ardei grași
  • 2 cepe potrivit de mari
  • 1 morcov
  • 1/2 ţelină mică
  • sare
  • piper
  • opțional, la alegere: pătrunjel, leuștean sau mărar (verzi, tocate)

Mod de preparare pentru ciorbă de fasole boabe:

  • Alegeți fasolea boabe și o lăsați să stea peste noapte la înmuiat în apă.
  • Tăiați sub formă de cubulețe ardeii grași, morcovul, cepele și țelina.
  • Decojiți roșiile.
  • Puneți fasolea la fiert în trei litri de apă rece, iar după ce a fiert timp circa 20 minute, scurgeți apa și turnați peste boabele de fasole altă apă fierbinte.
  • Într-o altă oală adăugați uleiul pe care îl lăsați să se încingă, apoi puneți bucățile de ardei, morcov, ceapă și țelină, pe care le sotați timp de câteva minute.
  • Adăugați pasta de tomate, roșiile decojite și circa cinci polonice din zeama în care a fiert fasolea; lăsați să fiarbă timp de aproximativ 15 minute, la foc mic.
  • Adăugați fasolea fiartă și o mai lăsați să dea în câteva clocote, apoi adăugați sare și piper după gust.
  • La servire, puteți presăra deasupra, în funcție de preferință, pătrunjel, leuștean sau mărar (verzi, tocate).
  • Această ciorbă se servește caldă.

Ciorba de fasole cu costiță afumată

Ciorba de fasole cu costiță afumată

Cu siguranță, una dintre cele mai apreciate mâncăruri de la noi este ciorba de fasole cu costiță afumată. Numai când vă gândiți la ea, probabil vi se face poftă și nu putea lipsi dintre rețetele noastre ciorba de fasole cu costiță afumată, care face deliciul oricărui gurmand. Iată cum se prepară rapid și simplu!

Vă sunt necesare:

  • 500 g fasole
  • 200 g de costiță afumată
  • 500 ml suc de roșii
  • o ceapă (de preferat roșie)
  • o ceapă verde
  • mărar
  • pătrunjel
  • 4 -5 linguri de ulei
  • 1 – 2 ardei capia
  • și 1 – 2 lingurițe de boia de ardei dulce sau iute (după gust)

Fasolea să o puneți la înmuiat în apă călduță, de seara până a doua zi. Apoi, a doua zi, se pune fasolea la fiert, timp în care, se schimbă apa de două sau trei ori, până se elimină, practic, toate toxinele. Separat, se curăță ceapa și ardeii, după care se taie cubulețe.

Dați la călit legumele, în puțin ulei, câteva minute. Le puteți căli într-o oală, iar apoi puteți să adăugați peste ele fasolea fiartă și încă doi litri  de apă. Apoi, se mai lasă la fiert, la foc mic, iar după ce mai scade zeama, se adaugă sucul de roșii (fiert și acesta în prealabil). Se condimentează totul cu piper, sare și boia, după preferință. Costița afumată se taie bucăți, pentru a o manevra mai ușor, și se pune la rumenit într-o tigaie cu puțin ulei. După aceea, se taie cubulețe și se pune în ciorba de fasole.

Poftă bună!

Ciorba de fasole în pâine

Ciorba de fasole in paine

Una dintre cele mai extraordinare mâncăruri este, fără îndoială, ciorba de fasole în pâine, în pită, mai exact, sau în orice alt tip de pâine preferați. Acest fel de mâncare este faimos și printre turiștii străini care ne vizitează țara, pentru că este ceva inedit. De aceea, nu puteam să nu vă prezentăm o rețetă rapidă cu ciorba de fasole în pâine, care vă va face să vă lingeți pe degete!

Vă trebuie:

  • 4 pâini rotunde, medii, bine coapte – este rețetă pentru 4porții
  • 500 g ciolan afumat
  • 250 g fasole albă
  • 500 ml borș
  • o ceapă
  • un morcov
  • un pic de țelină
  • un ardei
  • un păstârnac
  • sare
  • pătrunjel
  • puțin sos de roșii

Mod de preparare: indiferent de rețetă, fasolea are aceeași regulă: se pune la înmuiat câteva ore bune, în apă, după care se pune la fiert, după ce s-a schimbat apa în care a stat la înmuiat. În timpul fierberii, când clocotește, se mai schimbă apa de două sau trei ori. După ce s-a pus ultima apă, se adaugă sare și se lasă la fiert încă o oră, după care se adaugă legumele tocate, în afară de ardei.

Separat, afumătura se dă în clocot, apoi se pune la fiert în oala cu fasole. Când afumătura se desprinde ușor de os înseamnă că este gata. Se scoate, se îndepărtează osul, iar carnea tăiată mai mărunt, se pune înapoi în oală. Acum, se adaugă ardeiul tăiat, împreună cu sosul de roșii și borșul fiert măcar unul-două minute în prealabil. Se mai ține pe foc aproximativ 20 – 25 de minute.

Între timp, se taie capacul pâinilor și se scoate doar o parte din miez. Apoi vine partea cea mai frumoasă, adică ciorba de fasole, care se toarnă în pâine, după care se presară pătrunjelul și se servește aburindă!

Dacă nu doriți să faceți ciorba de fasole în pâine, acasă, ci mai degrabă sunteți amatori de mâncat în oraș, trebuie să știți că o astfel de ciorbă nu se gătește în toate zonele țării. Ciorba de fasole în pâine își are rădăcina în satele din zonele Sibiu și Alba; practic, este o mâncare specific ardelenească. În celelalte zone ale țării veți constata, cu părere de rău, că restaurantele nu gătesc așa ceva, deci trebuie să vă orientați destul de bine, dacă doriți să mâncați ciorba de fasole în pâine în oraș…

Însă, vă recomandăm să încercați rețetele de ciorba de fasole de mai sus, acasă, pentru că sunt absolut delicioase!

Poftă bună!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news