Sarmale moldoveneşti în foi de varză

Share

Sarmalele moldoveneşti sunt perfecte pentru a fi incluse în meniul vostru de sărbători. Aceste sarmale sunt absolut delicioase, aşa că trebuie neapărat să învaţaţi să le preparaţi.

Aflaţi în continuare cum să preparaţi sarmalele moldoveneşti în foi de varză.

Ingrediente:

•    2 verze murate
•    1 kg de carne grasă de porc
•    ½ kg carne de vită
•    200 grame costiţă afumată
•    2 cepe mari
•    2 morcovi
•    1 felie mare de şorici
•    2 linguri de bulion sau pastă de tomate
•    1 pahar de orez
•    2 foi de dafin
•    1 lingură de ulei sau untură
•    Sare si piper după gust.

Ce aveţi de făcut?

•    Spălaţi foarte bine carnea de porc şi de vită, tăiaţi-o în cubuleţe şi treceţi-o prin maşina de tocat carne.
•    Încingeți o tigaie cu puţin ulei şi căliţi ceapa tocată mărunt şi morcovul dat pe răzătoare.
•    Amestecaţi ceapa şi morcovul cu carnea tocată.
•    Adăugaţi sarea şi piperul, dar şi orezul spălat în mai multe ape.
•    Frământaţi totul foarte bine.
•    Tăiaţi frunzele de varză în părţi mai mici, pentru că sărmăluţele moldoveneşti sunt foarte micuţe.
•    Începeţi să aşezaţi câte o lingură de compoziţie pe fiecare frunză de varză şi rulaţi-le.
•    Aşezaţi sărmăluţele într-o oală cu pereţii înalţi în care aţi pus o lingură de untură şi puţină varză tocată.
•    Aşezaţi sărmaluţele circular, punând şi costita afumată, şoriciul tăiat felii şi foile de dafin între straturi.
•    Umpleţi oala cu apă călduță amestecată cu bulionul sau pasta de tomate.
•    Fierbeţi sarmalele moldoveneşti pe plită 30 minute după care introduceţi-le în cuptor pentru încă 45 minute…

Poftă bună la sarmalele moldoveneşti în foi de varză!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news