Ruladă cu cremă și jeleu de căpșuni

https://yve.ro/wp-content/uploads/2016/04/Ruladă-cu-cremă-și-jeleu-de-căpșune.jpg

Rulada cu cremă și jeleu de căpșuni este o rețetă ideală pentru ocaziile festive, dar și pentru momentele în care doriți să impresionați musafirii, ori pur și simplu aveți poftă de ceva dulce.

Ruladă cu cremă și jeleu de căpșune

Rulada cu cremă și jeleu de căpșuni reprezintă o combinație savuroasă. Vă prezentăm cum puteți prepara o cantitate pentru 10 – 12 porții.

Ingrediente pentru ruladă cu cremă și jeleu de căpșuni:

Pentru aluat:

  • o cană de făină
  • 4 ouă ținute la temperatura camerei
  • ¾ cană de zahăr granulat
  • 2 lingurițe de ulei
  • 2 lingurițe de lapte bătut
  • o linguriță oțet de mere
  • o linguriță esență de vanilie
  • o linguriță praf de copt
  • ½ lingură de sare

Pentru cremă:

  • 170 g cremă de brânză ținută la temperatura camerei
  • 1 + ¼ cană de frișcă
  • ½ cană de zahăr pudră
  • ½ lingură esență de vanilie
  • 1/3 cană jeleu de căpșuni

Opțional, pentru decor:

  • căpșuni feliate

Mod de preparare pentru ruladă cu cremă și jeleu de căpșuni:

Pentru aluat:

  • Încingeți cuptorul la 175º C; întindeți o hârtie de copt în tavă și o ungeți cu puțin ulei.
  • Presărați zahăr pudră pe un șervet mare de hârtie, apoi îl dați deoparte.
  • Într-un bol potrivit de mare, amestecați făina, praful de copt și sarea.
  • Într-un alt bol, mare, mixați ouăle folosind mixerul la viteza maximă, timp de trei minute; pe măsură ce mixați, adăugați treptat și zahărul granulat. Adăugați apoi uleiul, laptele bătut, oțetul de mere, o linguriță de esență de vanilie și mixați în continuare încă un minut.
  • Adăugați în bolul mare combinația cu făină și amesticați să se omogenizeze.
  • Puneți aluatul în tavă și îl uniformizați, apoi îl introduceți la cuptor pentru 12 – 15 minute (nu mai mult), după care îl transferați imediat pe șervetul de hârtie; eliminați hârtia de copt și rulați aluatul cu ajutorul șervetului, începând de la capătul scurt și îl așezați pe grătarul de la cuptor, pentru a se răci complet.

Pentru cremă:

  • Într-un bol, mixați bine crema de brânză cu zahărul pudră și esența de vanilie; apoi, în timp ce continuați să mixați, adăugați și frișca.
  • Lăsați crema să stea la frigider până când aluatul s-a răcit complet.

• După aceea, derulați aluatul și întindeți uniform jeleu de căpșuni, lăsând la margini un spațiu de 1.5 cm; peste stratul de jeleu, întindeți și cremă, apoi rulați la loc și așezați rulada pe un platou, pe partea unde se unește aluatul, încât să nu se desprindă.

• Dacă crema dă pe dinafară, eliminați surplusul.
• Acoperiți rulada cu o folie din plastic și o lăsați la frigider pentru cel puțin o oră înainte de a o consuma precizează sallysbakingaddiction.com.
• Înainte de a o tăia, o pudrați cu zahăr pudră și, opțional, o puteți garnisi cu felii de căpșuni…

Poftă bună!

Citește și: Prăjitura „Domino”

Abonează-te pe:Yve.ro news

Postat de Nitu Alina

Alina Nițu este redactor și manager al site-ului yve.ro, absolventă a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Cu o vastă experiență în jurnalismul online, Alina coordonează activitatea editorială a site-ului și contribuie activ la crearea de conținut de calitate. Este specializată în categoriile horoscop, știri mondene, relații și rețete culinare, oferind cititorilor informații bine documentate și actualizate. Prin dedicarea și profesionalismul său, Alina contribuie la succesul platformei yve.ro, asigurându-se că fiecare articol respectă cele mai înalte standarde de informare.

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *