Salată orientală de post, rețeta tradițională

Share

Salata orientală de post este un preparat din cartof, ceapă și murături, foarte întâlnit în bucătăriile românilor.

Salata orientala de post

Ingredientele pentru rețeta de salată orientală de post sunt ieftine și, în plus, se prepară foarte ușor și rapid.

Salata orientală este considerată un preparat festiv pentru majoritatea românilor, tocmai din acest motiv o vei găsi pe masa acestora atât de Paște, cât și de Crăciun. Totuși, salata orientală de post este o soluție la îndemână în perioadele de post, când decidem să renunțăm la mâncărurile din carne pentru un timp. Pe lângă faptul că este o opțiune foarte bună atunci când doriți să variați meniul în timpul postului, are și avantajul că poate fi servită atât pe post de aperitiv, cât și pe post de fel principal.

În ceea ce privește istoricul salatei orientale de post, contrar aparențelor, originea acestui preparat nu este în Orient, dat fiind faptul că ingredientul principal, cartoful, a fost adus în Europa de către spanioli, răspândindu-se ulterior pe întregul continent. Salata orientală se înscrie așadar în categoria preparatelor românești a căror denumire nu reflectă locul de proveniență a acestora.

Dat fiind faptul că rețeta de salată orientală de post nu conține ou, se pot alătura legume proaspete, preferate fiind ardeii și gogoșarii, măslinele, ridichile, salata verde, roșiile și chiar și castraveții. Rețeta salatei orientale de post este o rețetă extrem de permisivă și din acest motiv puteți adăuga în funcție de propriile preferințe ce alte ingrediente doriți, atât timp cât nu vă îndepărtați de idea clasică de salată orientală de post la baza căreia stau cartoful, murăturile și ceapa.

Este bine cunoscut faptul că pe lângă orez, grâu și porumb, cartoful este considerat drept a patra sursă de energie. Cartoful este o legumă nelipsită din orice bucătărie datorită multitudinii de variante în care poate fi preparată. Cartoful este o legumă extrem de populară și consumată atât de cei mari, cât și de cei mici. În compoziția salatei orientale de post, cartoful aduce un aport de fibre, potasiu, fier, calciu și vitamine. De asemenea, nu are colesterol.

Salata orientală de post este un preparat extrem de sățios pentru momentele în care vă simțiți biruit de foame. Putem spune, de asemenea, despre salata orientală de post că este extrem de adaptabilă, fiind potrivită în multe situații, precum mese în familie, cu prietenii, deoarece este un fel de mâncare preferat de foarte multe persoane.

Rețeta de salată orientală de post

În ceea ce privește rețeta salatei orientale de post, se consideră că fiecare familie are propria versiune, diferențele fiind date de gust. Salata orientală de post se prepară într-un timp relativ scurt, de aproximativ 30 de minute, însumând un timp de pregătire de zece minute și timp de gătire de 20 de minute. Un lucru important de menționat este și faptul că rețeta de salată orientală propusă conține și un dressing special.

Ingrediente pentru salata orientală de post:

  • 750 – 800 g de cartofi
  • 1 ceapă mică roșie sau jumătate de ceapă medie
  • 70 g de măsline fără sâmburi
  • 1-2 castraveți murați mici
  • Jumătate de ardei gras roșu mic sau ardei kapia
  • Jumătate de lingură de mărar verde
  • Sare
  • Piper

Ingrediente pentru dressing:

  • 80 ml de apă caldă
  • 4 lingurițe de oțet
  • 2 lingurițe de zahăr
  • 50 ml de ulei de măsline

Modul de preparare a salatei orientale de post:

Înainte de a fi puși la fiert, se spală forte bine coaja cartofilor și mai apoi se pun la fiert în apă în care se adaugă și puțină sare. Cartofii se lasă la fiert în jur de aproximativ 20 de minute începând cu primul clocot, urmând ca mai apoi să se testeze cu o furculiță dacă s-au fiert suficient. Dacă furculița pătrunde cu ușurință în cartof înseamnă că sunt fierți suficient, iar după această procedură se scot din apă și se lasă puțin la răcorit, suficient cât să îi facă ușor de decojit. În acest timp, se taie cât mai fin ceapa roșie și mărarul.

Urmează ca mai apoi să se taie castraveții murați și jumătatea de ardei gras roșu sau kapia în cuburi sau fâșii, în funcție de preferințe, care să aibă o mărime medie. Se pun mai apoi cartofii într-un bol mare, încăpător, se adaugă ceapa peste cartofi, măsline, castravetele murat și ardeiul, urmând a fi asezonate mai apoi cu piper și sare, după gust.

În ceea ce privește secretul gustului pentru salata orientală de post, trebuie să aveți în vedere faptul că dressing-ul trebuie pus peste cartofi cât aceștia sunt încă destul de calzi sau cel puțin călduți. Cu cât sunt mai calzi, cu atât vor absorbi mai bine lichidul și vor deveni mai gustoși. Cât despre uleiul de măsline, trebuie să știți că el se adaugă la final.

În ceea ce privește pregătirea dressing-ului pentru salata orientală de post, se amestecă apă fierbinte cu zahăr și oțet. Această apă se toarnă peste cartofi, urmând să se adauge mai apoi uleiul de măsline, se amestecă și, la final, se gustă pentru a verifica dacă mai este nevoie de condimente, oțet sau ulei pentru a completa gustul preparatului final.

După ce pașii de preparare au fost urmați întocmai, se recomandă să lăsați salata să se răcească și să aibă timp să se întrepătrundă gusturile. Din acest motiv, o puteți pune, de preferat, la frigider, timp de 30 de minute, timp în care își formează gustul final. După cele 30 de minute în frigider, salata orientală de post este gata de servire…

Salata orientală de post este un preparat cu un grad de popularitate extrem de ridicat. Timpul eficient de preparare și ușurința cu care se găsesc ingredientele din care se prepară fac din salata orientală atât un fel de mâncare festiv, cât și un fel de mâncare de post. Existența salatei orientale derivă din dorința oamenilor de a o avea pe masă atât într-un moment festiv, în versiunea de dulce, cu ingrediente precum ou sau carne, brânză, precum și sub forma de post, în momentele de curățare sufletească și trupească din perioadele posturilor.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news