Varza de Bruxelles cu sos de rodii


655

Varza de Bruxelles cu sos de rodii reprezintă o rețetă ușoară și delicioasă, care se prepară rapid. Puteți consuma acest fel de mâncare atât ca atare, cât și drept garnitură la fripturi.

Varza de Bruxelles cu sos de rodii va fi gata în circa 35 de minute. Vă prezentăm cum puteți prepara o cantitate pentru patru porții.

Ingrediente pentru varză de Bruxelles cu sos de rodii:

  • 4 căni de verze de Bruxelles tăiate pe jumătate
  • 1 cățel de usturoi tocat
  • 2 lingurițe de ulei de măsline
  • sare (după gust)
  • piper (după gust)

• Pentru sosul de rodii:

  • ½ cană de suc de rodii
  • 1 cățel de usturoi tocat
  • 2 lingurițe de sos de soia

Mod de preparare pentru varză de Bruxelles cu sos de rodii:

  • Preîncingeți cuptorul la 205º C.
  • Într-un bol mare, adăugați bucățile de varză de Bruxelles, uleiul de măsline, un cățel de usturoi tocat și presărați sare și piper după gust. Amestecați bine.
  • Așezați într-un strat uniform bucățile de varză de Bruxelles pe o tavă tapetată cu hârtie pentru copt, având grijă să le puneți cu părțile tăiate în jos; le lăsați la copt timp de 20-25 de minute, până când observați că bucățile de varză încep să se rumenească ușor pe margini.
  • Între timp, puneți toate ingredientele pentru sosul de rodii într-o tigaie mică și adâncă, la temperatură medie spre ridicată. Lăsați tigaia pe foc timp de cinci, până la opt minute, după care amestecați până când se încheagă ușor sosul și are o consistență ca de sirop…
  • Scoateți din cuptor bucățile de varză de Bruxelles și le transferați pe un platou sau în farfurii, adăugând deasupra sosul de rodii.

Poftă bună!

loading...