Poezii de primăvară frumoase


136

Poezii de primăvară scrise de George Topârceanu, Vasile Alecsandri, Otilia Cazimir, George Coşbuc și Lucian Blaga.

Poezii de primavara

 

Cele mai frumoase poezii de primăvară scrise de poeți români.

Anotimpul de primăvară este un prilej de bucurie pentru toată lumea. Natura redevine verde, păsările revin din țările călătoare, iar cele mai frumoase flori își fac apariția și formează un tablou multicolor. Poeții celebri au dedicat poezii speciale primăverii, iar în următorul articol îți vom prezenta cele mai frumoase poezii de primăvară.

Rapsodii de primăvară” este o poezie scrisă de George Topârceanu, ce ilustrează într-un mod boem peisajul sublim de primăvară, cu toate componentele sale caracteristice: toporași, soare, cer albastru.

I

 „Sus, prin crângul adormit,

A trecut în taină mare,

De cu noapte, risipind

Șiruri de mărgăritare

Din panere de argint,

Stol bălai

De îngerași

Cu alai

De toporași.

Primăvară, cui le dai?

Primăvară, cui le lași?

 II

 Se-nalță abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperișurile veștede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.

 

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Și ies gândacii-Domnului pe zid.

Ferestre amorțite se deschid

Să intre-n casă soarele și vântul.

 

De prin balcoane

Și coridoare

Albe tulpane

Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele

Iuți ca albinele,

Părul le flutură,

Toate dau zor.

Unele mătură,

Altele scutură

Colbul din pătură

Și din covor.

 

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Și-a răsfirat crenguțele ca spinii

De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creștet, vălul subțirel de floare.

 

Că s-a trezit așa de dimineață

Cu ramuri albe – și se poate spune

Că-i pentru-ntâia oară în viață

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

 

Un nor sihastru

Și-adună-n poală

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petală

De miozot.

 III

 Soare crud în liliac,

Zbor subțire de gândac,

Glasuri mici

De rândunici,

Viorele și urzici

Primăvară, din ce rai,

Nevisat de pământeni,

Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri și poieni?

Pogorâtă pe pământ

În mătăsuri lungi de vânt,

Lași în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii

De păpădii,

Bălți albastre și-nsorite

De omăt topit abia,

Și pe dealuri mucezite

Arături de catifea.

 

Și pornești departe-n sus

După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori

Așternută pe colini…

Drumuri ‘nalte de cocori,

Călăuzii cei străini,

Își îndreaptă an de an

Pasul tainic și te mint

Spre ținutul diafan

Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te oprești

Și doar păsul tău ușor

În omăt strălucitor,

Lasă urme viorii

De conduri împărătești

Peste albele stihii…

 Primăvară, unde ești?

 „Oaspeţii primăverii” este o poezie de primăvară scrisă de Vasile Alecsandri, în care se conturează un tablou al naturii, specific acestui anotimp primitor și înflorit.

„În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,

La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată!

E cocostârcul tainic în lume călător,

Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalță, în ceruri line zboară

Și, rapide ca gândul, la cuibu-i se coboară;

Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit,

Aleargă, sar în cale-i și-i zic: – «Bine-ai sosit!»

 

În cer ciocârlia, pe casă rândunele,

Pe crengile pădurii un roi de păsărele

Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc

Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc.

Ah! Iată primăvara cu sânu-i de verdeață!

În lume-i veselie, amor, speranțe, viață,

Și cerul și pământul preschimbă sărutări

Prin raze aurite și vesele cântări!”

 Pentru tine, Primăvară…” face parte din ciclul de poezii de primăvară și este scrisă de către poeta Otilia Cazimir, cunoscută pentru operele sale dedicate copiilor. În cadrul acesteia, autoarea aduce un omagiu primăverii și ilustrează modul în care, odată cu sosirea acestui anotimp, întreaga natură reînvie.

 „Șiruri negre de cocoare,

Ploi călduțe și ușoare,

Fir de ghiocel plăpând,

Cântec îngânat în gând,

Sărbătoare…

 

Zumzet viu prin zarzări. Oare

Cântă florile la soare?

Că pe crengi de floare pline

Nu știi: flori sunt, ori albine?

Pentru cine?…

 

Pentru tine, primăvară,

Care-aduci belșug în țară,

Care vii,

Peste câmpii,

Cu bănuți de păpădii

Și cu cântec de copii!”

 

„E primăvară”, de Emilia Plugaru

„Au ieşit la soare

Gâze, fluturaşi.

Plină este curtea

Şi de copilaşi.

 

Ah, e primăvară,

Pomii înfloresc.

Fluturaşii zboară,

Copilaşii cresc.

 

Creşte copăcelul,

Buburuza mică.

Creşte bobocelul,

Puiul de furnică…

 

Ah, e primăvară,

Pomii înfloresc.

Fluturaşii zboară,

Copilaşii cresc.”

Concertul primăverii” este o poezie de primăvară, scrisă de către renumitul poet George Coşbuc. În cadrul acesteia, este ilustrat trilul păsărilor care, împreună, compun un adevărat concert. Sunt utilizate multiple figuri de stil care înrămează esențialul anotimpului de primăvară: bucuria de a trăi viața.

„Chiar acum din crâng venii

Și c-o veste bună!

Iarăși e concert, copii;

Merg și eu, și tu să vii,

Mergem împreună.

 

Vrei programa, lămurit?

Stai puțin să caut.

Cucul, un solist vestit,

De prin alte țări venit,

Va cânta din flaut.

 

Cântăreața dulce-n grai,

Cea numită «Perla

Cântăreților din mai»

Dulce va doini din nai

Multe doine mierla.

 

Va-ntona apoi un psalt

«Imnul veseliei»

Corul dintr-un fag înalt.

Vor cânta-n sopran și-n alt

Graurii câmpiei,

 

Turturelele-n tenor,

Și-alte voci maiestre,

Toate după glasul lor.

Vor urma dup-acest cor

Fel de fel de-orchestre,

 

Voci de gaițe care fac

Să scoboare ploaia,

și-ntr-o scoarță de copac

O să bată tica-tac

Tactul gheunoaia.

 

Iar naționale-apoi,

Cobze și-alte hanguri,

Glas de fluier și cimpoi,

Pitpalaci și cintezoi

Și-un taraf de granguri.

 

Se vor pune-apoi pe joc

Până chiar și surzii,

Când vor prinde dintr-un loc

Să ne cânte hori cu foc

Din tilinca sturzii.

 

Vom cânta și noi ce-om ști,

Cântece din carte.

Și, de va putea veni

Vântul, și el va doini,

Că e dus departe.

 

Cine-i contra, să-l vedem,

Ca să-l știe soții!

De-aveți chef, tovarăși, blem-

Ură-n cer! cu toții-avem,

Mergem, dar cu toții!”               

Focuri de primăvară” este o poezie scrisă de către poetul Lucian Blaga, ce are ca tematică anotimpul de primăvară și este inclusă în ciclul de poezii „Cîntecul focului”. În cadrul acestei poezii, sunt evidențiate, într-o formă metaforică, sentimente de tristețe și, totodată, de melancolie.

 „Îngînînd prin văi tăria

sună ramul, sună glia.

Focuri ard, albastre ruguri.

Pomii simt dureri de muguri.

 

Prinși de duhul înverzirii

prin grădini ne-nsuflețim.

Pe măsura-naltă-a firii

gîndul ni-l dezmărginim.

 

Ce-am uitat aprindem iară.

Sub veșminte ne ghicim.

Căutăm în primăvară

un tărîm ce-l bănuim.

 

Căutăm pămîntul unde

mitic să ne-alcătuim,

ochi ca oameni să deschidem,

dar ca pomii să-nflorim…”

loading...