9 factori care dezvoltă bolile AUTOIMUNE

Share

În ultimul deceniu, bolile autoimune sunt tot mai întâlnite.

Fie că discutăm despre boala ciliacă (intoleranţa la gluten), tiroidita lui Hashimoto, acnee sau sindromul colonului iritabil, este foarte important să cunoaştem metodele prin care putem ţine la distanţă aceste afecţiuni care dau bătăi de cap.

„Bolile autoimune au întotdeauna o rădăcina psihică şi una fizică. Pornim de la faptul că primii şapte ani de viaţă sunt esenţiali pentru ca sistemul imunitar să se poată dezvolta. Pentru aceasta sunt necesare inclusiv bolile, drumul nu e chiar neted. Viaţa are nevoie de crize, şi este important să ne ajutăm copiii să treacă prin ele, pentru a putea integra ceea ce este al lor şi ceea ce le este străin, necunoscut. Acolo unde nu se întâmplă aşa, crizele vor reizbucni mai târziu„, a declarat doctorul Jörn Klasen, specialist în medicină antropozofică, la Centrul Asklepios pentru medicină holistică din Hamburg.

În lume există peste 50 de milioane de persoane care suferă de diferite boli autoimune. Principalii factori care declanşează bolile autoimune sunt:

Glutenul

Nocivul „G” este o proteină prezentă în grâu, orz, secară şi alte cereale. Este asociat în multe studii cu un risc mărit de autoimunitate. Cea mai mare greşeală care se face atunci când vine vorba de boala ciliaca este ceea ce recomandă medicul. De exemplu, dacă se fac analize pentru depistarea bolii ciliace şi ies negative, de cele mai multe ori medicul recomandă consumul de gluten în continuare. Ceea ce este o greşeală majoră. Persoanele care suferă de boli autoimune nici nu trebuie să audă de gluten, nici măcar de o felie de pâine, pentru că poate provoca un dezastru. Există suficiente alimentele contaminate cu gluten care sunt precum gazul pe foc pentru cei ce suferă de boli autoimune.

Cerealele fără gluten

Majoritatea persoanelor care au boli autoimune evită cerealele cu gluten însă consumă fără probleme orez sau porumb. Din păcate, aceste cereale care nu au gluten, conţin proteine care sunt similare glutenului. Cel mai bine ar fi să faceţi o serie de analize imunologice, pentru a vedea exact cum reacţionează fiecare corp în parte, deoarece fiecare organism reacţionează în felul său.

Quinoa

Quinoa este una dintre cerealele preferate de către persoanele cu boli autoimune. Din păcate, această cereală conţine proteine numite saponine care declanşează reacţii imunitare în organism. Una dintre metodele de „curăţare” a acestei cereale este înmuierea şi clătirea boabelor de quinoa. Această modalitate reduce efectul negativ asupra intestinelor însă uneori nu este suficientă.

9 factori care ajută la dezvoltarea bolilor autoimune 1

Stresul

Stresul afectează corpul în multe feluri; unul dintre acestea este efectul asupra sistemului imunitar şi glandelor suprarenale. Studiile arată că stresul cronic mental este un factor declanşator al bolilor autoimune.
Mulţi pacienţi au observat primele simptome ale bolii într-o perioada dificilă a vieţii lor. Îngrijirea unui părinte bolnav, pierderea unei persoane iubite sau divorţul sunt exemple clasice de astfel de momente care pot declanşa un răspuns autoimun.

Toxinele

Mediul în care trăim este bombardat cu toxine care erau necunoscute acum o sută de ani. Studiile arată că acestea joacă un rol semnificativ în bolile autoimune, în special în cazul tiroiditelor autoimune.

Zahărul

Zahărul este şi el pe lista cu alimente nedorite în cazul în care nu vrem să declanşăm o boală autoimună. Adepţii unui stil de viaţă sănătos recomandă înlocuirea zahărului cu alte alimente „sănătoase”. Denumiri de genul „zahăr organic” sau „nectar de agave” întâlnite pe etichetele unor alimente pot suna mai natural, dar sistemul imunitar nu face diferenţa, pentru el zahărul rămâne tot zahăr.

Ciocolata

Este un dulce recomandat de cele mai multe ori însă specialiştii au dovedit că ciocolata are efecte negative asupra persoanelor care au dezvoltat boli autoimune.

9 factori care ajută la dezvoltarea bolilor autoimune 3

Lactatele

Cazeina, proteina de bază din lapte şi alte lactate, poate fi un factor declanşator pentru o stare de inflamaţie în corp. La fel este şi cu lactoza, zahărul din lapte. După cum s-a precizat şi mai sus, organismul nu ştie să facă diferenţa şi îl consideră tot „zahăr”…

Solanaceele

Este o întreagă familie de legume pe care le considerăm sănătoase: roşii, cartofi, vinete, ardei, fructele goji şi anumite condimente. Insă conţin alcaloizi în coajă care pot declanşa reacţii inflamatorii în corp.

9 factori care ajută la dezvoltarea bolilor autoimune 2

 

Sursa: viataverdeviu.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente