Adda a dezvăluit reacția soacrei sale când a văzut cum își înjură soțul! „Soacra mea…”

Share

Adda și Cătălin Rizea sunt căsătoriți de cinci ani și fac echipă în competiția Asia Express – Drumul Comorilor.

În cadrul reality show-ului, toată lumea a putut vedea cum reacționează Adda când își pierde cumpătul, ceea ce se întâmplă foarte des, și cum își înjură soțul ca la ușa cortului.

Cei doi se ceartă frecvent în timpul competiției, dar, cu toate acestea, susțin că se iubesc foarte mult și se acceptă așa cum sunt.

De curând, artista le-a răspuns internauților care erau curioși ce spune soacra sa când își vede fiul înjurat de către soție.

Adda a precizat că soacra sa înțelege situațiile și râde de ei.

„Soacra mea râde de noi! E o femeie deșteaptă, care înțelege niște situații, stări etc. Nu înțeleg… de ce vă pasă?

Dacă nu reușiți să înțelegeți că NU TOȚI OAMENII SUNT LA FEL și nici RELAȚIILE NU SUNT LA FEL.

Aveți zero empatie. Judecăți și va puneți singuri în icoane – asta e mai grav decât toate înjurăturile mele.

Măcar eu recunosc și îmi asum că sunt un OM cu bune și RELE. Nu sunt o păpușă că să dau bine la TV.

Nu sunt sclavă așteptărilor nimănui. Sunt liberă să trăiesc după regulile mele!”, a transmis Adda prin intermediul contului său de Instagram.

Pe data de 12 aprilie, Adda și Cătălin Rizea au sărbătorit cinci ani de la nuntă, iar artista a dezvăluit fanilor de pe Instagram cum a decurs cererea în căsătorie.

„Acum cinci ani, exact pe 12 aprilie, mergeam la țară, la bunicii mei, iar Cătă se purta un pic ciudat, ca și cum mi-ar fi ascuns ceva.

Jihadda, nebunadda, cum mă știți, m-am prins imediat că ceva se întâmplă și l-am luat tare spunându-i: «Tu mi-ai luat inel». El s-a blocat.

Am deschis torpedoul și, ce credeți, cutiuța era acolo. De emoție și de bucurie i-am zis că nu îmi pasă cum se întâmplă,

dar să oprească mașina unde se poate și să mă ceară, că nu mai pot aștepta.

El a vrut să creeze un moment frumos, pe scenă, la un concert. Evident că eu am stricat totul.

Așa că a oprit mașina între două sate, efectiv în câmp, pe marginea unui șanț.

Am ieșit amândoi din mașină, el s-a pus în genunchi și, în timp ce rostea întrebarea AIA, au trecut două tractoare pe lângă noi.

Eu nu am auzit ce spunea, dar răspundeam întruna «DA, DA, DA!».

Cerere în căsătorie ca asta nu a avut nimeni. Și asta pentru că nimeni nu-i ca noi.

Și, întotdeauna când ne amintim cum s-a întâmplat, râdem cu lacrimi”, a povestit Adda, potrivit Libertatea

Sursa: playtech.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news