Adda: „Nu vrem să ne oprim la unul dacă sarcina este uşoară şi naşterea la fel.”


354

După ce şi-a ascuns sarcina timp de şase luni, artista Adda a dat marea veste în timp ce era invitată la un post local de radio, deşi nu şi-ar fi dorit să afle nimeni, că va deveni mămică, cel puţin pentru moment.

Adda

„Am ascuns cu greu pentru că am luat şi câteva kilograme în plus şi mi-a fost greu să mă ascund. Se mişcă foarte mult, e fetiţă sau băieţel, nu ştim încă. Medicul este aproape sigur de sexul copilului, dar o să merg şi la 4D.  Nu vrem să ne oprim la unul dacă sarcina este uşoară şi naşterea la fel. Sunt energică, dansez, cânt… Cred că mă ajută şi vârsta. A fost cununia civilă, dar nunta va fi mare. Vor fi în jur de 300 de invitaţi, cu două perechi de naşi. Trebuie să facem un mix de tradiţii. Facem pe 30 iulie nunta. O să-mi iau teneşi, o să dansez cât pot. Eu sunt obişnuită cu stilul ăsta mai nebun. S-a întâmplat foarte uşor şi repede”, a declarat  Adda, în cadrul unei emisiuni TV.

Deşi mai sunt doar trei luni până când îşi va putea ţine în braţe bebeluşul, aceasta a mai mărturisit că încă nu ştie dacă va avea fetiţă sau băieţel.

Sursa photo: inin.ro; click.ro

Save