Home Stiri Adela Popescu, depășită de încercările unei mame cu trei copii: „Inima mea nu e întreagă”

Adela Popescu, depășită de încercările unei mame cu trei copii: „Inima mea nu e întreagă”

autor Mirela
Data publicării: Data actualizării: 326 views 2 minute timp de citit

Adela Popescu este o mamă devotată și a vorbit deschis, ori de câte ori a avut ocazia, despre ce înseamnă să fii părinte, în special despre greutățile pe care le întâmpină. De curând, aceasta a vorbit despre un alt episod cu care se confruntă în calitate de părinte.

„Ne e tare dor de o vacanță în doi a-și spune. E tare complicat acum, nu știm cum să ne împărțim sau cum să-i împărțim. În plus, cel mic este încă alăptat și, deci, trebuie oricum să plecăm cu el. Deja e la vârsta la care nu are stare deloc, nu mai e un bebeluș care stă cuminte acolo. Când vine vorba de băieții mari, ei chiar nu se mai pot separa. (…) Sunt atât de legați, încât nu mai putem să-i despărțim acum, nu putem pleca cu unul și fără celălalt. Și, oricum, nu mai pot. Am sentimentul că inima mea nu e întreagă, mi se pare că sunt nedreaptă dacă aș face asta, nu pot, deci nu pot. (…)”, a spus soția lui Radu Vâlcan în mediul online.

Adela Popescu spune cum gestionează situațiile dificile

„Ni se întâmplă foarte des să simţim că suntem depăşiţi, dar atunci intervine cel mai puţin obosit şi preia frâiele. Un ajutor uriaş, poate chiar unul dintre motivele pentru care am avut curajul să facem trei copii, a fost disponibilitatea totală a mamei mele. Fără ea, nu ştiu cum am fi reuşit.

Avem o doamnă din Filipine care ne ajută de aproximativ nouă luni. Iniţial, ea a venit cu scopul de a ne ajuta cu menajul, dar este extraordinar de pricepută şi de utilă şi când vine vorba de bebeluş. E calmă, atentă şi de încredere. Limba nu este un impediment, dimpotrivă. Vedem asta ca o oportunitate să înveţe copiii, de mici, limba engleză.

Acum, mai degrabă, mă simt mai obosită decât imediat după ce am născut. Cum ar veni, e normal după şase ani de burţi, naşteri şi alăptări”, a spus Adela pentru cei de la viva.ro.

Sursa

Sursa

Abonează-te pe:Yve.ro news

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies