Adele, forțată să folosească limbajul prin semne

Share

Adele a fost forțată să folosească limbajul prin semne, pentru a-și salva vocea. 

adele-25-packshot

Vedeta a fost nevoită să își anuleze două de concerte luna aceasta și a declarat că nu va mai cânta, din cauza unor probleme vocale grave.

În plus, Adele profită de această pauză muzicală pentru a se dedica fiului ei, odihnindu-și, în același timp, vocea. Problemele cu corzile vocale sunt atât de grave, încât cântăreața a fost nevoită să vorbească prin semne și să anuleze ultimele concerte din Londra.

O sursă apropiată a cântăreței a declarat pentru revista Sun: „Adele gesticula către soțul ei, Simon, atunci când era nevoită să spună ceva, dar nu vorbea. El, practic, îi traducea gesturile către alții. Era și amuzant, într-un fel, pentru că la un moment dat, Adele glumea că se pricepe foarte bine la limbajul prin semne”.

0630-adele-getty-4Reprezentanții cântăreței au fost interogați despre starea ei, ei afirmând faptul că nu se vor mai tine concertele de la Londra, astfel, să poată afla și fanii artistei despre acest lucru. A fost nevoită să-și anuleze ultimele concerte după ce a întâmpinat o serie de probleme cu corzile vocale și a transmis fanilor că este devastată de decizia ei, dar nu a avut de ales…

Adele a scris într-un mesaj: „Am fost la doctor astă-seară, pentru că vocea mea nu a funcționat toată ziua, iar corzile îmi sunt afectate grav și, la sfatul medicului, nu am voie să mai cânt. Iau o mulțime de medicamente care să-mi pună la punct vocea. Nu pot să apar în fața publicului și să mimez. Nu am făcut-o niciodată și nu v-aș face vreodată așa ceva. Nu aș fi eu, cea reală, acolo. Îmi pare rău. Îmi pare rău că vă dezamăgesc. Îmi pare rău pentru nopțile pe care le-am fi putut petrece împreună. Îmi pare rău pentru banii pe care i-ați cheltuit pentru spectacole și drumurile spre concert. Am făcut 121 de spectacole și mai aveam două. Doar două! Și erau două spectacole gigantice. Cine ar anula un spectacol la Wembley Stadium?” a declarat artista.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news