Alex Bodi vrea să facă pasul cel mare, dar nu alături de Bianca. Iată cine este femeia!

Share

Deși, în urmă cu puțin timp, Bianca susținea că Alex Bodi este bărbatul vieții sale și că vor ajunge în fața altarului, iată că, în ziua în care împliniseră doi ani de relație, aceștia s-au despărțit. Coincidență sau nu, a doua zi, Alex s-a întors în Monte Carlo, unde se afla și fosta sa iubită, Daria Radionova.

Potrivit celor de la Impact.ro, Bianca a găsit în telefonul iubitului său mai multe mesaje dintre cei doi și a decis să pună punct relației. Se pare că Alex a mai înșelat-o pe fosta soție a lui Victor Slav cu rusoaica și nu a reușit să și-o mai scoată din cap. Daria i-a spus afaceristului că, dacă vrea să se împace, să o ia de nevastă și să le ceară voie părinților săi.

Deși Bianca se pare că știa de aceste lucruri, nu și-a arătat nemulțumirile în mod public. „Da, este adevărat. Ieri am decis să pun punct relației mele cu Alex Bodi. Vreau să-i mulțumesc pentru relația frumoasă pe care am avut-o, dar decizia este definitivă. Nu intenționez să mă mai reîntorc la această decizie. Din acest moment aș vrea să nu mai fiu asociată cu niciun fel de acțiune pe care o face Alex Bodi“, a declarat aceasta.

Nici Alex, la fel ca și Bianca, nu a făcut publice prea multe informații, ci s-a rezumat la câteva declarații sau mesaje cu subînțeles. Acesta a postat o poză pe contul său de Instagram, iar în dreptul ei a scris: „Când cineva încearcă să te înfurie… doar zâmbește și caută lucrurile pozitive“…

Mai mult decât atât, omul de afaceri a făcut câteva afirmații despre Bianca și despre împlinirea sufletească pe care nu a găsit-o până acum: „Este o femeie deosebită, independentă, plină de viață. Sigur își va găsi un tip cu care să comunice cum vrea ea. (…) Îi doresc mult succes în toate domeniile și să și-o aducă pe fiica ei, Sofia, lângă ea. Atunci va fi cu adevărat fericită“.

Sursa

Sursa

 


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news