Fiind una dintre cele mai fericite femei, acum după ce a aflat că va deveni pentru prima oară mamă, prezentatoarea TV, Amalia Enache a vorbit în cadrul unui interviu oferit unei reviste locale, despre minunata perioadă prin care trece. Se pare că îngeraşul său va veni pe lume în luna iulie, la puţin timp după ce aceasta va împlini 39 de ani.
Fiind întrebată cât timp mai are până când va naşte, Amalia a relatat:
Timpul a fugit parcă și mai repede în perioada aceasta a sarcinii, văd că fuge ca nebunul de ceva vreme! Cum sarcina nu doar că nu mi-a creat nici cel mai mic disconfort, dar îmi dă o stare permanentă de bine – poate e de la schimbările chimice din organism, poate de la bucurie -, este clar că pentru mine e una dintre perioadele cu adevărat grozave din viaţa mea și mă bucur secundă cu secundă de tot ce-mi dă povestea din pântecele meu. Mai am puțin, circa 3 luni, și trec la etapa următoare. Are și așteptarea rostul ei, ne ajută să ne pregătim cât de cât în capul nostru și cu lucrurile practice pentru ce va urma.
În ceea ce priveşte simptomele specifice unei gravide, aceasta a declarat:
Toate simptomele neplăcute m-au ocolit, e un mare noroc sau un cadou frumos de la bebe, n-am nici un merit. Sigur că am dormit mai mult, că o perioadă chiar am simțit că nu e somnul meu, ci al “altcuiva”, căruia îi place să doarmă mult mai mult decât credeam eu că e posibil și că mi-au venit idei de mâncare foarte atipice pentru mine, dar nu ca niște pofte devastatoare – de pildă, am mâncat dulceaţă, ceea ce mie în rest nu-mi trece prin cap să mănânc. N-am avut nici o poftă din senin sau în miez de noapte, iar bebe nu cere lucruri exotice, neobișnuite, ci îmi “dictează” un meniu variat și cu lucruri simple. O să-i povestesc despre ce “nepretenții” a avut. Oamenii mă complimentează zilnic că nu m-am schimbat, în afară de faptul că-mi tot creşte burtica, mie îmi place să-i cred și cântarul arată până în momentul acesta doar puține kilograme în plus.
Sursa photo: libertatea.ro