Home Stiri Ana Porgras, regrete în urma eliminării de la „Survivor”

Ana Porgras, regrete în urma eliminării de la „Survivor”

autor Mirela
Data publicării: Data actualizării: 891 views 2 minute timp de citit

Ana Porgras a fost eliminată de la Survivor în urmă cu aproximativ o lună, dar încă regretă că nu a rămas în competiție. Aceasta le-a oferit un interviu celor de la click.ro și a vorbit despre experiența din Republica Dominicană.

„Cred că așa trebuia să se întâmple. Am stat și m-am gândit mult la asta când am ajuns acasă, poate ar fi trebuit să mai rămân însă lucrurile s-au așezat astfel încât eu am ieșit bine din competiția asta. Am pierdut pe o parte, dar am câștigat mai mult pe de altă parte, am câștigat simpatia unui număr impresionant de oameni. Nu cred că aveam șanse să câștig «Survivor România», dar aveam șanse să ajung în finală.

Jador cred că s-a gândit că lumea de acasă mă susține și că nu voi fi eliminată. Nici nu știa pe cine să propună. Nu-l judec pentru ce a făcut, nici nu sunt împăcată sută la sută cu ceea ce a făcut. Nu îi port pică, nu am acest sentiment nici pentru oamenii care mi-au făcut mai mult rău.

Mi-a fost foarte frică de dormitul în junglă, n-am crezut că mă voi acomoda să dorm în aer liber, cu tot felul de insecte mișunând pe lângă mine, dar, spre surprinderea mea, n-am avut probleme. A fost mai greu să mă acomodez cu dormitul pe scândură.

Cele mai grele au fost primele două săptămâni. A fost un moment când se certau Zanni cu Elena și am izbucnit în plâns, nu doream să fac parte din conflicte, nu sunt făcută să mă cert. Nici nu mă adaptasem, nu mă odihneam bine, organismul îmi dădea semnale de alarmă. Psihic, nu mă adaptasem, doream să plec acasă. Atunci am căzut, dar Zanni a venit la mine și mi-a spus că o să mă adaptez, nu va mai fi așa greu”, a spus aceasta pentru click.ro…

Sursa

Abonează-te pe:Yve.ro news

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies