Anamaria Prodan are un mare regret legat de copiii săi


1369

Anamaria Prodan este una dintre cele mai de succes femei din România.

Anamaria Prodan are un mare regret legat de copiii sai 2

A crescut în acest mediu, fiind fiica interpretei de muzică populară Ionela Prodan. Cu toate acestea, Anamaria Prodan are un mare regret referitor la copiii săi.

„Copiii mei urmează exemplul părinţilor, au o viaţă la fel de zbuciumată şi încărcată. Ei sunt plecaţi de mici de acasă, unul la New York, altul la Miami, altul în Berlin, iar celălalt în Bucureşti, toţi în oraşe mari, pline de viaţă şi de tumult. Nu au avut posibilitatea de a creşte la ţară. Ei s-au născut în America sau Germania şi asta au experimentat. În ultimii 15 ani, am muncit atât de mult, încât nu am avut vacanţe şi asta este un lucru foarte rău, pentru că nu am avut ocazia să îi duc la ţară, să stea să-şi petreacă o vacanţă la ţară. În general, ei colindă cu mine prin lume când am transferuri. Mă urc în avion şi merg la fiecare, petrecem câteva zile împreună şi apoi trebuie să mă întorc. Ei sunt independenţi de mici şi au o viaţă zbuciumată, nu cred că s-ar obişnui la ţară. Ar fi foarte curioşi să vadă animalele, să vadă cum e viaţă la ţară, însă nu pentru o perioada lungă„, a declarat Anamaria Prodan.

Anamaria Prodan are un mare regret legat de copiii sai 1

Având în vedere că şi-ar permite să locuiască oriunde în această lume, Anamaria Prodan a ales tot România. Ce o leagă atât de mult de ţară şi ce anume o ţine pe aceste meleaguri?

„Îmi place foarte mult America, în special Las Vegasul, dar România a fost mereu pe primul loc în preferinţele mele. Fac parte dintr-o generaţie care încă are legături puternice cu ţara. Fiind un temperament vulcanic, eu mă aprind repede şi spun des că vreau să plec din România, pentru că nu se schimbă nimic, regresăm, nu progresăm, apoi văd din nou cât de frumoasă e ţară asta şi revin la sentimente mai bune şi spun că, într-adevăr, este cea mai frumoasă ţară de pe pământ”, a mai declarat Anamaria Prodan…

Anamaria Prodan are un mare regret legat de copiii sai

Anamaria este căsătorită cu antrenorul de fotbal Laurenţiu Reghecampf şi împreună au un băiat, însă cresc încă trei copii: pe cele două fete din prima căsătorie a Anei şi pe Luca, băiatul lui Laurenţiu din celălalt mariaj.

 

Sursa: libertatea.ro