Anca Serea este considerată una dintre mamele eroine ale acestei țări, deoarece a adus pe lume șase copii. În ciuda faptului că lumea o critică pentru acest lucru, nu de puține ori, soția lui Adi Sînă a declarat că vrea să mai aducă pe lume un copil, pentru a putea fi Albă ca Zăpada cu cei șapte pitici.
Una dintre postările sale cele mai recente a stârnit un val de reacții în mediul online, unele persoane crezând că este însărcinată. Unul dintre copiii ei și-a pus capul pe burta sa și părea că o mângâie.
„Copiii au primit ce şi-au dorit, plastilină, cărţi, hăinuţe, jucării, ceva dulciuri. Nuieluşă nu au primit. (…) Eu am primit o floare foarte frumoasă şi o mască de faţă şi produse cosmetice şi ciocolată. Adi a primit o pereche de papuci foarte frumoşi din catifea şi un halat de mătase, îşi dorea de mult timp asta.
E posibil şi un al șaselea copil, dar nu acum. Nu sunt însărcinată, dar este în proiect. Suntem tineri şi avem energie. Vreau să fiu Albă ca Zăpada cu cei şapte pitici”, a declarat Anca Serea în urmă cu trei ani.
În urmă cu ceva timp, Adi Sînă le-a spus celor de la viva.ro cum s-au simțit de fiecare dată când a mai apărut câte un copil. „Știi cum e cu copiii? Niciodată n-am vrut unul singur, dar ei au venit. Dacă au venit, n-am zis «nu». N-am stat niciodată la masă și am zis: «OK, noi suntem patru, mai vrem trei».
Am zis: «Noi suntem patru, OK, ce frumos!». După aia am fost cinci, am zis: «Wow, superb!»,. După aia, am fost șase și am fost: «Pfff, minunat!». După aia a mai venit unul și am fost șapte și am zis: «Asta e incredibil». Nu știi niciodată ce se poate întâmpla! Cred că, dacă până la 30 de ani nu aveam nimic, după 30 de ani am întâlnit chimia perfectă cu soția mea”, a declarat artistul…