Anca Serea refuză, pe cât posibil, să își însoțească partenerul în călătorii care presupun drumul cu avionul, din cauza unei experiențe neplăcute.
Anca Serea declară că soțul ei, Adrian Sînă, îi face deseori surprize: „Adi mi-a făcut o surpriză, a luat bilete să mergem la Amsterdam, pentru că eu nu am văzut orașul. Vom merge acolo cinci zile. Copiii rămân acasă pentru că au școală, nu vrem să le întrerupem programul. Va fi o plimbare așa, romantică. Lucrurile materiale deja nu mai sunt atât de importante în cazul nostru; poate erau la început, nu știu, mă supăram dacă nu îmi lua nu știu ce floare”, ne-a mărturisit vedeta.
Însă, ultima vacanță a celor doi a început cu o sperietură zdravănă. Zborul spre Roma a fost plin de peripeții pentru cei doi.
Acum, Adrian Sînă caută soluții pentru ca deplasările cu avionul să fie cât mai ușor de acceptat pentru Anca Serea.
„Adi s-a uitat în weekend la niște bilete business și ne gândeam să împărțim zborul în două călătorii și să luăm două avioane. Din păcate pentru bugetul nostru, am început să călătoresc doar business, pentru că ultima oară a fost un zbor îngrozitor, înfiorător, s-a depresurizat avionul, mă rog, a căzut copilul din brațele mamei. A fost o cursă neplăcută. Eram cu toții, plecam la Roma, zborul foarte de dimineață, și eu m-am dus la toaletă. Moise (n.r.: de un an și cinci luni) are o perioadă când nu stă cu nimeni. Nu am putut să intru cu copilul mic în toaleta avionului și, la un moment dat, a fost o depresurizare, eu nu am mai putut să mai deschid ușa la toaletă. Am ieșit cumva, mi-am dat seama că nu e ok, mama era pe locul stewardesei din spatele avionului, copilul era cumva așa, în cădere. Am început să țip la Adi care era în partea cealaltă a avionului, stewardesa nu putea să ajungă să ne ajute cu nimic, pentru că regula este că atunci când e un zbor periculos toată lumea să stea în centuri. S-a creat un mic haos și o mică panică. Am avut foarte multe turbulențe pentru că la Roma era furtună și ploaie. A fost un zbor urât”, a declarat Anca Serea.
S-a creat o mare panică în rândul pasagerilor, având în vedere că a durat câteva zeci de secunde pentru ca aeronava să se echilibreze.
„Mi s-a părut ca fiind un minut, dar probabil că în 30-40 de secunde totul a fost ok. Ni s-a explicat că din cauza faptului că a zburat un avion de mai mari dimensiuni ca al nostru, s-a creat o denivelare practic și noi mergeam pe urmele lui. Și atunci am coborât mult de tot, nu știu dacă este o explicație logică, dar asta a fost”, a adăugat ea.
Anca a renunțat să îl însoțească pe Adrian Sînă în America
Chiar dacă artistul are multe călătorii în străinătate, el este nevoit, de cele mai multe ori, să călătorească singur. Fobia pe care o are Anca Serea de avioane o face să renunțe să-i fie alături cântărețului, în deplasările sale…
„E clar că zborurile astea îmi umbresc toată fericirea și toată plăcerea. Adi a fost plecat în L.A., trebuia să plec și eu cu el și chiar mi-am cerut scuze că n-am putut să îl însoțesc. Sincer, simt că nu pot, pur și simplu, fizic”, a recunoscut Anca Serea.