Andre Rieu, donaţie pentru victimele din clubul Colectiv: „Poporul român a devenit prietenul meu, iar atunci când ai prieteni trebuie să îi ajuți. „

Share

Zilele acestea, celebrul violonist, Andrei Rieu,  a donat victimelor din incendiul de la clubul Colectiv, suma de 150.000 de euro, sumă ce reprezintă câştigurile vânzării  DVD-ului “André Rieu live în București”.

rieu

Rieu a fost profund afectat de întâmplarea groaznică de la clubul Colectiv, din noaptea de 30 octombrie, când în club avea loc concertul  trupei rock ”Goodbye to Gravity”, moment în care s-a produs un incendiu puternic şi violent, în care şi-au pierdut viaţa 64 de oameni, iar mulţi alţii au fost spitalizaţi şi încă necesită operaţii sau îngrijiri medicale.

Andre Rieu şi o parte dintre victimele groaznicului incendiu s-au întâlnit la un hotel din centrul capitalei, în cadrul unei gale caritabile, prilej cu care Rieu a declarat următoarele:

”Anul trecut am avut șapte concerte în România, iar publicul a fost fantastic de fiecare dată. Poporul român a devenit prietenul meu, iar atunci când ai prieteni trebuie să îi ajuți. Asta am făcut și sper să îmi urmeze și alte persoane exemplul. Toți cei care vor cumpăra DVD trebuie să știe că banii obținuți se vor duce către victimele din Colectiv”.

În cadrul galei, o parte dintre victimele incendiului de la Colectiv au avut ocazia să povestească momentele groaznice prin care au trecut în momentul incidentului şi după.

Mariana Oprea, una dintre victimele care au fost spitalizate destul de mult timp, a relatat următoarele:

 ”Pentru mulți dintre noi tratamentele sunt pe termen lung, aproximativ doi ani. Așadar acești bănuți sunt foarte bine veniți. Eu una încă nu pot face lucruri normale singură, tot timpul am nevoie de ajutor din cauza mâinilor. Aștept cu nerăbdare următoarele intervenții și protezarea pentru a intra în activitățile normale. Personal, eu mai am nevoie de multe operații la nivelul mâinilor, gâtului, operații estetice…”. 

Cristian Răducanu, o altă victimă, a povestit:

”Am stat aproape cinci luni în spital, zece zile la noi, la Spitalul Militar și restul la o unitate din Anglia. A fost destul de greu pentru că nu puteam face mare lucru, stăteam într-o cameră sterilă, singur, în majoritatea timpului… Am avut nevoie de ajutor și încă mai avem. Sunt lucruri minore pe care le observi doar când îți reiei viața normală și constați că nimic nu mai e așa cum era. Eu după două luni petrecute numai în pat, am leșinat atunci când mi s-a permis să mă ridic și am realizat că nu mai pot să merg. Am luat-o, practic, de la început ”. 

ANGE7883

untitled

ANGE7661-1024x674

ANGE7855

Sursa photo: transilvaniatravel.ro; libertatea.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente