Andreea Bălan a făcut primul pas și a depus cererea de divorț, marcând, în acest mod, începutul „războiului” legal cu George Burcea.
Imediat cum judecătoriile și-au reluat activitatea, artista nu a mai stat pe gânduri și a declanșat procedurile pentru separarea de către tatăl celor două fetițe ale ei, Ella și Clara.
Potrivit Cancan, divorțul celor doi va avea loc în fața magistraților de la Judecătoria Buftea.
Având în vedere că divorțul nu va fi unul simplu, ci greu și de lungă durată, Andreea Bălan a cerut ca totul să aibă loc cu ușile închise, pentru ca presa să nu aibă acces.
Cântăreața a vorbit de multe ori despre motivele care au dus la destrămarea căsniciei sale cu George Burcea, punctând comportamentul lui neadecvat și probleme cauzate de traumele lui din copilărie.
Andreea Bălan a povestit și cât de mult și-a dorit o familie când a împlinit vârsta de 32 de ani.
„Am dorit foarte mult să-mi construiesc o familie. Am realizat că un copil mă va completa la un nivel extrem de profund, la un nivel la care nimic altceva nu a reuşit să mă completeze până în momentul acela.
De aceea, scopul meu imediat, la 32 de ani, a fost să găsesc pe cineva cu care să îmi întemeiez o familie. Lucrul acesta s-a întâmplat.
După cum bine ştiţi nu am făcut numai un copil, am făcut doi, pe Elluţa şi pe Clara. Am realizat cât de frumos este să fii mamă.
Totodată, faptul că eşti mamă te transformă în continuare şi te face să intri în contact cu tine ca şi copil şi să îţi dai seama că mai ai mult de lucru cu tine, iar copiii scot din tine şi părţile frumoase, dar şi părțile negative”, spunea Andreea Bălan…
Sursa: cancan.ro