Andreea Bălan a dezvăluit motivul real pentru care se căsătorise cu George Burcea: „El nu ar fi…”

Share

De curând, Andreea Bălan a vorbit deschis despre căsnicia sa cu George Burcea, precizând motivul real pentru care au decis să se căsătorească.

Totodată, artista a detaliat și în legătură cu povestea nunții de poveste care a avut loc în toamna anului 2019.

„Deşi iniţial am zis că nu vreau nuntă, nimic fastuos şi ani de zile am negat nunta, poate din alte răni de-ale mele din trecut,

după stopul cardiac, am decis că vreau să mă cunun la biserică şi că vreau să semnez actele,

pentru că pe patul de spital, mi-am dat seama că dacă eu aş muri şi noi nu avem acte, el nu ar fi putut avea acces la anumite lucruri ca să aibă grijă de fete.

Şi a fost o decizie luată la o cumpănă grea, poate dacă nu se întâmpla, nu făceam acte, dar oricum familia era cu el şi voiam să rămânem împreună pentru tot restul vieţii.

Şi aşa am decis să facem acea nuntă frumoasă, bineînţeles, cu fast”, a dezvăluit Andreea Bălan.

S-a împlinit un an de când aceasta a fost la un pas de moarte.

„Este o zi care m-a marcat, psihologic şi fizic, de atunci n-am mai fost la fel…

Am trăit într-un an cât alţii în zece, de la naştere, la nuntă…

A fost un roller coaster emoţional greu, pentru că am avut fericirea, apoi iar agonie, iar extaz, iar fericire, iar acum tristeţe”, a mai spus cântăreața.

„Eu nu mi-am dorit să ajung aici. Eu nu m-am căsătorit în septembrie, ca să mă separ în martie.

Am făcut nunta şi am mers în biserică cu gândul că nu ne vom separa, că vom rămâne împreună până la adânci bătrâneți,

că ne vom creşte copiii împreună, pe fetele noaste, şi îmi pare foarte rău că am ajuns aici.

Este o situaţie delicată, este foarte greu, de aceea nici nu am vorbit, pentru că am primit foarte multe mesaje.

Nu am putut să vorbesc, nu am putut să spun nimic pentru că nici eu nu ştiam ce se întâmplă cu mine,

ce se întâmplă cu noi, încotro mergem, de ce s-a întâmplat lucrul ăsta”, a completat Andreea Bălan…

Sursa: spynews.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente