Andreea Esca este cea mai cunoscută prezentatoare de știri din România, fiind știută de toată lumea. Cu toate acestea, anumite amănunte ale vieții ei au rămas nedescoperite, precum cele din copilărie.
De curând, aceasta a vorbit despre un eveniment marcant din copilăria sa, atunci când a luat bătaie de la părinții ei, deoarece nu a anunțat că pleacă de acasă, trebuind să plătească pentru ceea ce făcuse.
„Am plecat odată cu o colegă de la grădiniţă şi cu bunica ei şi nu am zis nimănui şi tata nu m-a găsit. Până la urmă, m-au căutat şi eram în faţa blocului fetiţei şi mi-am luat o bătaie serioasă. M-au dat afară şi au închis uşa în faţă, m-au lăsat pe preş. Şi, atunci, am stat ce am stat şi am bătut la uşă, să le cer pantofii, că m-au dat afară în papuci şi nu puteam să plec aşa.
Tata este foarte serios. Când eram mică, era obsedat să am note bune, rezultate bune la înot. Era foarte sever şi, uneori, mă pedepsea. Nu aveam trai cu el dacă nu mergeam foarte bine. Tata a lucrat aproape toată viața pe șantierele patriei, pentru că îi plăcea să pună lucruri pe picioare și pentru că se câștiga mult mai bine decât dacă ar fi fost inginer într-o fabrică din Bucureșți.
Nu ne-a fost ușor nici nouă, celor rămase acasă singure toată săptămâna și nici lui, care a locuit în apartamente de serviciu și a fost nevoit să se descurce de unul singur. Dar cu toții cred că priveam către avantaje, în acele vremuri dificile. De fapt, tata era ca teza! Trebuia să mă pregătesc când venea, mi-era teamă ca nu cumva să greșesc ceva și nu prea mai puteam să ies la petreceri”, a spus Andreea Esca, conform voxbiz.ro.