Andreea Mantea, destăinuiri

Share

În ultima perioadă, Andreea Mantea a avut parte de multe surprize, printre care şi revenirea în televiziune, ca prezentatoare alături de Mădălin Ionescu, în cadrul emisiunii “WOWbiz”. Revenirea pe platourile de filmare a presupus lăsarea lui David, fiul său, acasă, în grija familiei sale, care îi este întotdeauna aproape. La început i-a fost foarte greu să plece de lângă fiul său şi să stea departe de acesta timp de câteva ore, până când a reuşit să se acomodeze cu această idee, fiind liniştită că David este pe mâini bune.

618x927_14055891984f4b9ba4

În cadrul unui interviu acordat unei reviste locale, fiind întrebată cum anume este să fii mamă singură de 8 luni, aceasta a răspuns: 

 Este extrem de dificil, dar în acelaşi timp şi foarte frumos. Bucuria de a fi mamă mă ajută să fac faţă oricărei situaţii. Atunci când îţi strângi în braţe pentru prima oară copilul, totul se schim­bă. Singurele lucruri care mă afectează în acest moment sunt cele legate de David: dacă se loveşte, cade şi plânge, ziua mea s-a stricat. Sunt o mamă protectoare.

Fiind întrebată cine are grijă de David, în perioada cât este plecată la serviciu, Andreea a declarat:

Mă ajută foarte mult familia – mama, tata, sora şi mătuşa mea. Când eu plec la serviciu, ei sunt cei care rămân cu David. Aşa că stau liniştită, îl ştiu pe mâini bune.

Fiind întrebată cât de mult timp petrece cu fiul său, mai ales acum, după ce s-a angajat, aceasta a relatat: 

Petrec mult timp cu David, dar nu la fel de mult cum petreceam înainte, e adevărat. M-am împăcat însă cu mine, ştiu că trebuie să muncesc pentru a-i putea oferi tot ce are el nevoie. Întoarcerea la “WOWBiz” mă face fericită şi ştiu că asta se răsfrânge pozitiv asupra lui. Am momente când mă încearcă dorul. Atunci, mă uit la poze cu el, sun acasă şi vorbesc cu David, îi aud vocea şi mă liniştesc, iar orele trec mai uşor.

Fiind întrebată ce noutăţi are despre cel mic, frumoasa mămică a povestit următoarele:

David tocmai a descoperit că se poate ridica, dar face asta numai în pătuţ sau în spaţiul lui de joacă. Primul cuvânt pe care l-a pronunţat a fost “mama”. Mă simt împlinită!

La întrebarea dacă va mai vrea să aibă copii, Andreea a afimat:

Îmi este dor de perioada maternităţii, cred că orice mamă este de acord cu mine, dar încă nu ştiu ce să zic. Dacă Dumnezeu va vrea acest lucru, cu siguranţă voi avea şi al doilea copil. 

În ceea ce priveşte o viitoare relaţie, aceasta a declarat:

Totul gravitează în jurul lui David acum. Singura mea dorinţă, în a­­cest moment, este ca lucrurile să rămână exact aşa cum sunt. Perfecte. Să fim sănătoşi, veseli, să nu ne lipsească nimic.

andreea_mantea_1

15_77251700

Sursa photo: click.ro; burlăciţa.a1.ro; romaniatv.net

 


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente