Andreea Răducan, primele informații despre cea de-a doua sarcină


127

Andreea Răducan, în vârstă de 35 de ani, și soțul său, Daniel Tandreu, vor deveni părinți pentru a doua oară. Vestea a fost făcută publică în urmă cu puțin timp.

Andreea Răducan este cum nu se poate mai fericită, deoarece urmează să dea naștere celui de-al doilea copil, iar marele anunț a fost făcut chiar de către aceasta, pe pagina sa de Facebook. Frumoasa brunetă și soțul său vor avea un băiețel.

„Trăind pentru a doua oară cel mai minunat sentiment pe care Dumnezeu ni l-a oferit nouă, femeilor! #recunoscatoare #sarcina #baietel #imiiubescfamilia”, a scris Andreea Răducan, alături de prima poză în postura de însărcinată, pe care a postat-o.

Într-un interviu pentru Click!, aceasta a oferit detalii despre când trebuie să nască și cum se simte în acest moment.

„Ca și prima sarcină, și pe aceasta o suport foarte bine, așa că îmi pot continua proiectele fără să am nevoie de pauză. Și băiețelul, ca și Amira Sophia, este un copil pe care ni l-am dorit foarte mult, și eu și soțul meu, Daniel, așa că suntem foarte fericiți.

Acum sunt în 21 de săptămâni, așa că sorocul ar fi pe la începutul lunii septembrie. Dar, cum voi face cezariană, înseamnă că voi naște spre finalul lunii august. Și prima sarcină am dus-o ușor, așa că nici acum nu sunt temeri că s-ar întâmpla altfel”, a spus fosta gimnastă.

Fosta gimnastă și soțul său mai au o fetiță, pe nume Amira Sophia, care a venit pe lume în 2017. Aceasta însă este prea micuță pentru a spune dacă își dorește surioară sau frățior, dar este nerăbdătoare să aibă cu cine se juca…

Citește și:  Andreea Tonciu, anunț-surpriză. Ce pregătește aceasta

„Îți dai seama că nu știe ea prea multe, pentru că are un an și jumătate, dar pupă mereu burtica și ne spune că abia așteaptă să se joace cu el”, a mai declarat Andreea Răducan.

Surse: cancan.ro, spynews.ro

loading...