Andreea Tonciu, anunț-surpriză. Ce pregătește aceasta

Share

Andreea Tonciu a devenit mamă pentru prima dată în 2016, aducând pe lume o fetiță perfect sănătoasă ce a primit numele Rebeca, iar de atunci s-a schimbat radical și s-a dedicat familiei, refuzând să mai ia parte la viața activă din showbiz.

Aceasta consideră însă că a sosit momentul să revină în lumina reflectoarelor și a făcut anunțul în cadrul emisiunii Răi, da’ buni. Bruneta dorește să onoreze toate invitațiile cu privire la proiectele la care este chemată și, cu toate că nu se consideră vedetă, este de părere că publicul o place.

„Sunt dispusă să merg la toate proiectele la care sunt chemată pentru că ăsta a fost jobul meu şi este în continuare. Îmi place foarte mult ceea ce am făcut. Chiar nu am făcut nimic greşit. Eu sunt o persoană care nu mă consider o vedetă. Eu mă consider o fată plăcută de public”, a declarat Andreea Tonciu.

Cu toate că soțul său s-a opus în urmă cu câțiva ani ca aceasta să revină în lumea televiziunii, acum s-a răzgândit și este de acord ca Andreea să se implice în proiecte.

„S-a schimbat foarte mult. Nu se mai practică la televizor ce se practica acum câţiva ani. Mai sunt scandaluri, dar nu mai e ce a fost. Chiar îmi doream să apară o fată la televizor să semene aşa, puţin, cu mine, cu ceva din caracterul meu”, a mai spus bruneta.

Însă, Andreea Tonciu nu dorește să revină înainte de a se „tuna”. Aceasta plănuiește să își recapete silueta de dinainte de naștere și, întrucât nu îi place să facă sport, are de gând să apeleze la medicii esteticieni.

„Chiar dacă am înaintat în vârstă, mai pot! Nu mai sunt ce-am fost. În octombrie o să plec la Istanbul cu sora mea şi o să se opereze şi cine ştie, poate şi eu o să-mi fac ceva. O să mă gândesc. Uite, după o sarcină, pentru că eu nu am ţinut cont de ce trebuia să fac, am rămas cu câteva kilograme în plus. Sunt foarte pofticioasă…

Vreau să mai slăbesc. Mănânc mai puţin, fac sport. Nu sunt obişnuită. E prima dată. De când am născut, mi s-a schimbat total metabolismul. Nu-mi place să fac mişcare. Sunt atâtea operaţii care te pot face slabă! Vreau să dau jos zece kilograme. Până să rămân însărcinată, aveam 48 de kilograme. Acum am 63. Într-o zi sunt ca nouă”, a adăugat Andreea Tonciu.

Sursa: spynews.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente