Andrei de la Alb Negru a fost extrem de speriat la nașterea fiului său
Andrei, solistul trupei Alb Negru, a trecut prin momente de panică în ziua în care i s-a născut fiul. Andrei și Antonia, iubita lui, au povestit în cadrul unei emisiuni TV experiențele prin care au trecut de când au devenit părinți…
”Eu am lăsat-o la clinică pe la 5 și după eu am plecat la concert, iar când am ajuns acolo, mi-a dat mesaj că-l scoate. Mi s-au înmuiat genunchii, când am văzut-o pe doctoriță că vine așa cu o față la mine. Toată lumea spunea că trebuie să vorbesc eu cu doctorița. Mi-a zis că s-a născut cu câteva săptămâni mai devreme că a avut mici probleme respiratorii, inima, nimic grav. Am avut o secundă în care am crezut că o să cad”, a povestit Andrei în cadrul unei emisiuni TV.
Elena Yvette Rădulescu este redactor la yve.ro și absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde a urmat specializarea Media, Comunicare și Jurnalism. De asemenea, Elena a urmat cursuri de prestigiu în domeniul astrologiei, precum The Astrology University și International Academy of Astrology, consolidându-și expertiza în horoscop și interpretarea astrelor. Aceste programe de formare recunoscute internațional i-au oferit cunoștințe aprofundate și tehnici avansate în astrologie, permițându-i să ofere analize precise cititorilor.
Cu o pasiune deosebită pentru scris și informare, Elena s-a specializat pe categoriile horoscop, frumusețe și știri, aducând cititorilor conținut de calitate, bine documentat și captivant. Are o atenție deosebită la detalii și tendințele actuale. Articolele ei sunt apreciate pentru stilul clar și abordarea echilibrată a subiectelor, combinând cunoștințele sale jurnalistice cu expertiza astrologică pentru a oferi perspective unice și relevante.
Niciun comentariu încă