Angela Gheorghiu, povestea vieţii sale

Share

Angela Gheorghiu face parte din categoria celor mai cunoscute şi îndrăgite soprane din întreaga lume. Mereu se mândreşte cu faptul că este româncă. Puţini ştiu că aceasta este considerată a fi singura româncă demnă de a fi denumită  “divă”, lucru datorat eleganţei de care dă întotdeauna dovadă. 

1294c48a463080f4ba4740f3a51d3557

În cadrul unui interviu acordat pentru un site de ştiri renumit din Irlanda, aceasta a povestit câteva lucruri despre începutul carierei sale şi motivul care a determinat-o să aleagă această meserie.

“Când eram o copilă, nu credeam că o să cânt pentru că o să iubesc asta. Am început să cânt pentru că muzica era mai puternică decât mine. Mi-am urmat destinul.”

“Dacă te gândești la viața mea, nu trăiesc doar pentru artă și pentru dragoste, trăiesc și pentru publicul meu. Înțeleg de ce sunt pe scenă: pentru a face oamenii să viseze”, a relatat Angela, în vârstă de 50 de ani.

Aceasta a declarat că toate lucrurile frumoase care i se întâmplă vin după foarte mult sacrificiu:

“Toată viața mea este un sacrificiu. Dorm tot timpul în hoteluri. Mă pregătesc tot timpul pentru vreun rol. Am propria viață, dar nu în casa mea. Trăiesc între România și Elveția. Mereu a fost așa. Nu-mi pot împărți viața între partea artistică și cea privată. Sunt Angela peste tot. Sunt aceeași mereu. Iubesc să râd și să mă distrez, dar mereu sunt serioasă când vine vorba despre munca mea.”

Niciodată nu s-a simţit ruşinată de originile sale, ba chiar a declarat în cadrul interviului că mama sa a fost croitoreasă, iar tatăl său, conductor de tren.

Aceasta şi sora sa, Elena, nu au avut parte de lux în perioada copilăriei. Ambele aveau voci frumoase şi speciale, iar în timp au avut ocazia să cânte şi în corul Bisericii:

“Am muncit foarte, foarte mult. Știam că trebuie să fiu mai bună decât toți ceilalți și asta pentru că veneam de nicăieri. Perioada pe care am trăit-o în regimul lui Ceaușescu a fost cea mai grea. Atunci, să trăiești în România era un iad. Dar îmi spuneam mie însămi că am nevoie să fac asta, pot să o fac, trebuie să o fac. La vârsta de 18 ani am știut că sunt pregătită. Știam cu exactitate despre ce este vorba în această profesie și îmi însușisem tehnica vocală. Știam că am fost înzestrată cu un dar și trebuia să fiu atentă tot timpul, nu numai cu vocea, dar cu tot ceea ce făceam pe scenă.”

Talentata soprană a mai povestit şi despre finalul tragic al surorii sale şi al soţului acesteia, prilej cu care a fost nevoită să o adopte pe Ioana, fetiţa acestora.

Angela a mărturisit că a trecut prin două căsnicii eşuate, cu inginerul Andrei Gheorghiu și cu tenorul Roberto Alagna…

Cu toate acestea, nimic nu a reuşit să o împiedice pe aceasta să devină una dintre cele mai apreciate soprane din întreaga lume.

d9b1d96d0a484c026cd5d70859dddd2c

Sursa photo: pinterest.com


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente