Angelina Jolie: ”Dacă vom avea succes, vom contribui la redefinirea acestui secol.”

https://yve.ro/wp-content/uploads/2016/06/angelina-jolie-parenting-21may14-04.jpg

De curând, celebra actriţă americană Angelina Jolie-Pitt, trimis special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a declarat că sistemul umanitar internaţional de ajutorare a refugiaţilor este pe cale să cedeze, conform presei americane. 

490890671VA009_Maleficent_P

Angelina a mai mărturisit în cadrul unei emisiuni TV că în jur de  60 de milioane de persoane sunt strămutate din localităţile lor originare, pe plan global, mult mai mult decât în anii anteriori.

”Asta ne transmite ceva profund îngrijorător despre pacea şi securitatea din lume. Perioada medie de timp pe durata căreia o persoană este strămutată a ajuns acum la aproape 20 de ani”, a relatat actriţa.

”În stadiul în care se află lumea de astăzi, este oare o surpriză că unii dintre aceşti oameni disperaţi, care rămân fără opţiuni şi care nu au nicio speranţă că se vor mai întoarce acasă, pun presiune pe Europa, care reprezintă ultima lor şansă, chiar şi cu riscul de a-şi pierde viaţa?”, a mai afirmat vedeta.

”Noi, cei din Occident, nu ne aflăm nici în centrul crizei refugiaţilor, nici – pentru cei mai mulţi dintre noi – nu suntem aceia care fac cele mai mari sacrificii”, a mai mărturisit aceasta.

Vedeta a ţinut să sfătuiască toate ţările din lume, argumentând că:

 ”Dacă vom avea succes, vom contribui la redefinirea acestui secol. Alternativa este haosul”.

Sursa photo: laineygossip.com

Abonează-te pe:Yve.ro news

Postat de Elena Rădulescu

Elena Yvette Rădulescu este redactor la yve.ro și absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde a urmat specializarea Media, Comunicare și Jurnalism. De asemenea, Elena a urmat cursuri de prestigiu în domeniul astrologiei, precum The Astrology University și International Academy of Astrology, consolidându-și expertiza în horoscop și interpretarea astrelor. Aceste programe de formare recunoscute internațional i-au oferit cunoștințe aprofundate și tehnici avansate în astrologie, permițându-i să ofere analize precise cititorilor. Cu o pasiune deosebită pentru scris și informare, Elena s-a specializat pe categoriile horoscop, frumusețe și știri, aducând cititorilor conținut de calitate, bine documentat și captivant. Are o atenție deosebită la detalii și tendințele actuale. Articolele ei sunt apreciate pentru stilul clar și abordarea echilibrată a subiectelor, combinând cunoștințele sale jurnalistice cu expertiza astrologică pentru a oferi perspective unice și relevante.

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *