Auzim de multe ori, în diferite contexte şi situaţii, cum oamenii din jurul nostru se plâng din cauza durerii de ficat. Uneori oamenii spun că îi doare ficatul din cauza faptului că au fost enervați, alţii spun că îi înțeapă ficatul din cauza supărărilor şi aşa mai departe. De cele mai multe ori este o senzaţie creată doar în mintea noastră, deoarece ficatul nu are cum să doară, astfel că toate văicărelile nu sunt decât nişte închipuiri.
Ficatul este un organ care face parte din cadrul sistemului digestiv, cu numeroase funcţii, având un rol extrem de important în metabolism. Acesta nu este un organ bine inervat, deoarece nu este brăzdat de o reţea complexă de nervi, de aceea nu poate genera niciun fel de durere. Deci, ficatul nu va transmite semnale sub formă de înțepături.
Învelișul ficatului, o pieliţă foarte fină, este însă inervată de nervi care transmit semnale în anumite momente. Astfel că ficatul în sine nu doare, iar problemele care apar la nivelul aceste zonei sunt semnalate prin presiunea care este exercitată de către modificarea dimensiunii ficatului, asupra învelişului său cu nervi. Astfel că, dacă vorbim despre o tumoare care determină îngroşarea ficatului, el se va mări încontinuu şi va apăsa pe nervii care îl înconjoară, iar atunci persoana în cauză va putea acuza dureri.
Acest lucru este în dezavantajul persoanelor care chiar au probleme de sănătate cu ficatul, deoarece tendinţa este de a asocia durerile resimțite cu alte zone ale corpului, ignorând, poate, o problemă importantă la nivel hepatic. Dar, ne putem ajuta şi de alte semne care sunt caracteristice bolilor hepatice, cum ar fi stările de oboseală continue aparent nejustificate.
Oamenii care se confruntă cu astfel de probleme se vor simţi adesea obosiți, fără prea mult chef de viaţă, mohorați şi cu o somnolenţă continuă.
Atunci când ficatul este afectat, întreaga stare fizică şi psihică se schimbă, nu mai putem da randament sută la sută atunci când avem ceva de făcut, nu ne mai putem concentra, ne piere cheful de absolut orice, iar statul până noaptea târziu va fi de domeniul trecutului. Practic, atunci când ficatul este în suferinţă, întreg organismul obosește, iar capacitatea de funcţionare se va diminua considerabil. Nu mai avem energie, nu mai putem sa rămânem concentrați asupra unui lucru pentru prea mult timp.
Cel mai important, pentru a nu confunda bolile hepatice cu alte afecţiuni, este bine ca analizele la ficat să fie făcute destul de des, adică măsurarea transaminazelor, analiza probei de urină, precum şi ecografiile periodice. Atunci când sunt probleme, urina va avea o culoare mai închisă, va prezenta acizi biliari şi un urobilinogen crescut.
Orice semn care ne este oferit de către ficat trebuie să ne conducă paşii la medic, pentru a ne asigura că nu este nimic pentru care să ne facem griji…
Prin aceste controale putem detecta din timp dacă există probleme pentru care trebuie să ne facem griji, reuşind chiar să detectăm şi să prevenim o posibilă boală.