Bianca Drăgușanu, nemulțumită de cadourile primite: „Să vă băgați săpunul în ***”

Share

Bianca Drăgușanu și-a aniversat, recent, ziua de naștere. Creatoarea de modă a avut parte de o petrecere de pomină, iar numărul de invitați a fost pe măsură. Cu toate că s-a simțit foarte bine, Bianca nu a fost mulțumită de cadourile primite.

„Ieri și alaltăieri, am început să deschid din cadouri, care au fost foarte multe și care m-au făcut fericită. (…) Am primit flori, bijuterii, parfumuri, iar de la niște persoane care s-au aciuat adiacent la petrecerea de ziua mea, am primit iarăși niște cadouri impresionante despre care vreau să vă povestesc. Am avut în jur de 50 de invitați, dar cred că au fost vreo 60. Cei în plus, nu e vorba că m-au deranjat, că mi-a făcut plăcere să mă bucur de prezența unor oameni pe care nu-i cunoșteam în mod direct și care au venit în mod indirect la ziua mea, nefiind invitați personal. Voiam să vă povestesc despre cadourile pe care le-am primit de la aceste persoane”, a spus Bianca.

„Trei, patru cadouri pe care nu am să le uit vreodată în viața mea și de care voiam, neapărat, să vorbesc cu voi. Acum, regula bunelor maniere și… trebuie să avem fiecare cei șapte ani de acasă, chiar dacă nu ești instruit de mama ta, trebuie să ai un bun-simț… nu mă cunoști, nu știi ce să aduci, e suficient să vii cu o felicitare sau să spui «La mulți ani!». Consider că, din partea unor persoane, simpla prezență poate fi un cadou. Deschid cadourile, băi, în pungă găsesc săpun, odorizant de baie și niște trandafiri de plastic. Am un mesaj pentru personajele pe care le-am identificat, dar nu știu dacă merită să le dezvălui identitatea.

Aș vrea să vi le înapoiez, să vă băgați săpunul în *** și vă dau și hârtie igienică, să vă ștergeți la gură cu ea. Pentru că, data viitoare, dacă mai fac vreo petrecere, nu o să mai vină nicio persoană neinvitată sau autoinvitată. Să vă fie rușine! Nu mi-ați stricat ziua, mi se pare amuzant, iar dacă o să am o reacție din partea voastră, o scuză, ceva, nu o să vă fac publice numele. Că mai sunteți și persoane semi-cunoscute. Și, ca la orice nuntă, cumetrie sau botez, există și invitați cărora nu le-au plăcut sarmalele, vinul sau mireasa nu a fost îmbrăcată pe placul și pe gustul lor. De data asta, mireasa și invitații au fost perfect mulțumiți. Mai puțin mulțumită a fost mireasa de față, care a rămas stupefiată de ce cadou poate să îți facă o cretinoidă din-asta care vine cu o pungă. Mai bine nu puneai nimic în pungă. Un săpun… dă-te ***** de aici, că ești proastă! Mai ai și butic de haine, gen. Aștept scuze din partea ta, că, altfel, promit că te dau în vileag! Ia-te și spală-te tu cu el! N-ai cum, dă-te-n papucu’ meu! N-ai cum să vii cu săpun și cu trandafiri de plastic și odorizant de baie. Dacă tu ești o c********ă, nu înseamnă că eu sunt la fel, știi ce zic?”, a spus aceasta pe pagina sa de Instagram…

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news