Home Stiri Bianca Rus: „Devenisem o persoană nefericită, iar eu sunt veselă şi plină de viaţă”

Bianca Rus: „Devenisem o persoană nefericită, iar eu sunt veselă şi plină de viaţă”

autor Elena Yvette
234 vizualizari
În urmă cu ceva timp, cântăreaţa de muzică populară Bianca Rus a mărturisit, în cadrul unui interviu oferit unei reviste locale, despre chinurile prin care a trecut atunci când a urmat o dietă foarte drastică pentru a reuşi să slăbească. Aceasta reuşise să slăbească în termen de trei luni aproximativ 25 de kilograme. 
bianca rus 1(1)

La puţin timp după ce a reuşit să scape de o parte din kilogramele în plus, Bianca a fost nevoită să renunţe la acea tehnică de slăbit, deoarece îi era foarte greu să reziste acelei diete hipocalorice.

„Am avut o perioadă de trei-patru săptămâni în care m-am blocat la o greutate. Nu mai slăbeam. Au fost săptămâni în care aproape că nu am mâncat și mergeam la sală două ore pe zi. De atunci, am renunțat să mă mai urc zilnic pe cântar. A trebuit să schimb ceva și să accept că eu niciodată nu o să arăt ca un manechin, pentru că am o altă construcție. În momentele acelea trebuie sa te ții tare, că altfel dai în depresii. Nu mai vreau să trăiesc asta niciodată! Mă accept asa cum sunt și incert să slăbesc și să arăt bine, dar nu vreau să fac o obsesie din asta. Devenisem o persoană nefericită, iar eu sunt veselă și plină de viață”, a mărturisit artista, în cadrul interviului…

În timp, Bianca a înțeles că organismul său are nevoie de timp pentru a reuşi să slăbească, întrucât prin urmarea acelei diete grele îşi făcea foarte mult rău, atât fizic, cât şi psihic.

Sursa foto: spynews.ro

O persoană din trei are PARAZIȚI! Ușor de verificat! Doar ridică brațul și...

Obezitatea este dușman! Ai nevoie de asta pentru a pierde 10 kg în 1 lună...

În interiorul fiecărei persoane cu papiloame, se înmulțesc helminți care îi mănâncă.

A scăpat de durerea coloanei vertebrale în 13 secunde

Uite! Slăbim fără diete! Pierzi 10 kg într-o lună, dacă înainte de culcare...

Un parazit periculos cauzează papiloame pe corp! Totuși, el poate fi distrus

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies