Carmen Iohannis i-a premiat pe copiii care au participat la mini-turneul Kids Day, eveniment ce s-a desfăşurat în deschiderea Sibiu Open 2015. Prima doamnă a profitat de această ocazie pentru a lăuda performanţa Simonei Halep.
O sută de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani, s-au întrecut în mini-partide de fotbal, badminton, tenis de masă, baschet, dar şi ateliere de creaţie. La final, cei mai buni au fost premiaţi chiar de prima doamnă a României. „Mi-aș dori ca mulți copii să înceapă cu tenisul sau cu orice alt sport. Sportul este foarte important pentru toată lumea și ar trebui să se scrie cu litere de tipar și în inimile noastre pentru că ne aduce bucurie și ne face să ne simțim mult mai bine”, a declarat Carmen Iohannis.
Aflându-se la deschiderea turneului de tenis, Carmen Iohannis şi-a exprimat aprecierea faţă de Simona Halep. “Suntem mândri de Simona. Ne dorim să avem cât mai multe <<Simone>> în lumea tenisului și sper ca acest turneu să aducă tenisul în prim-plan și câți mai mulți părinți să își îndrume copiii către tenis”, a mărturisit soţia preşedintelui.
„Sper ca de acum încolo să vă placă cât mai mult tenisul, să veniți tot mai des pe terenul de tenis și să participați la cât mai multe evenimente sportive și să nu uitați că sportul este un hobby pentru toată lumea și unul din cele mai frumoase hobby-uri. Felicitări și succes în continuare”, a mai adăugat prima doamnă.
Sibiu Open 2015 se desfăşoară în perioada 20-27 septembrie, la Baza sportivă Pamira din Sibiu.